În viitorul apropiat, românii ar putea primi un ajutorul financiar pentru încălzirea locuinţei de 250 lei lunar pentru gaze naturale, 500 lei lunar pentru energia electrică şi 160 lei lunar pentru combustibili solizi şi petrolieri.
Limita maximă a veniturilor până la care o persoană poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 810 lei/persoană în cazul familiilor şi 1.445 de lei în cazul persoanei singure.
Cu 115 voturi “pentru”, unul ”împotrivă” şi 12 abţineri, Senatul a adoptat luni, în plen, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Propunerea Guvernului era de 80 lei însă Senatul a decis ca această valoare să fie mult mai mare.
Proiectul de lege stabileşte criteriile de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie şi reglementare a măsurilor de protecţie socială pentru acestea şi în special accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei energetice. Printr-un amendament a fost eliminată categoria de consumatori vulnerabili din motive de vârstă şi au fost menţinute celelalte categorii de consumatori vulnerabili: cei izolaţi, din motive de venit şi din motive de sănătate.
Prin proiectul de act normativ se acordă ajutoare financiare pentru încălzirea locuinţei, pentru consumul de energie pentru acoperirea unei părţi din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului, pentru achiziţionarea în cadrul unei locuinţe de echipamente eficiente din punct de vedere energetic pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum în locuinţă, pentru achiziţionarea de produse şi servicii în vederea creşterii performanţei energetice a clădirilor ori pentru conectarea la sursele de energie.
Proiectul va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz și se estimează că peste 400.000 de persoane vor beneficia de suplimentul pentru energie şi de ajutorul de încălzire, de la 1 septembrie 2022.