România are aproximativ 8 milioane de șoferi însă cea mai mare parte dintre ei își parchează mașinile care și pe unde pot. Așa se face că de cele mai multe ori, inclusiv trotuarele sunt ocupate de mașini parcate sau staționate.
Acest lucru ar putea să se schimbe în cel mai scurt timp pentru că șoferii care își parchează mașinile pe trotuare fără a lăsa un metru liber pentru pietoni vor risca amenzi usturătoare, care ar putea ajunge până la câteva mii de lei.
O nouă propunere legislativă înregistrată în Parlament prevede modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, și ar urma să introducă amenzi de mii de lei pentru “nerespectarea interdicției privind ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, atunci când nu este asigurată lățimea minimă de cel puțin un metru a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor”.
Mai mult, sancțiunea va fi încadrată, potrivit OUG nr. 195/2002, în clasa a IV-a de sancțiuni, astfel că șoferii care vor încălca aceste reguli vor primi de la 9 la 20 de puncte-amendă și 6 puncte de penalizare, relatează avocatnet.ro.
Dacă acest proiect va fi adoptat, șoferii care nu vor lăsa un metru liber pentru pietoni vor putea primi o amendă cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 de lei.
De asemenea, dacă nu luăm în calcul excepția, cum ar fi salariul minim brut pe economie, stabilit de către Guvern la 2.300 lei, ar însemna că un punct-amendă ar fi, în mod normal, de 230 de lei, adică amenda ar putea varia între 2.070 lei și 4.600 de lei.
Momentan această propunere este în dezbaterea parlamentarilor, deci nu se aplică, dar ar putea deveni o realitate în cel mai scurt timp.
În prezent există o lege care permite autorităților să ridice mașinile parcate ilegal însă soluția este foarte costisitoare.