În această noapte! România trece la ora de vară!

În 2026, România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie. Ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 devine 04:00. Această zi de duminică va fi cea mai scurtă din an, având doar 23 de ore.

Așadar, în perioada verii, România va fi cu 3 ore înainte față de Timpul Universal Coordonat, trecând la Ora de vară a Europei de Est (abreviată EEST - Eastern European Summer Time).

 

Țara noastră va reveni la ora oficială Timpul Legal Român, denumită popular 'ora de iarnă', în ultima duminică din octombrie, aceasta fiind, în 2026, ziua de 25 octombrie.

Timpul Legal Român este echivalent cu timpul standard al Europei de Est și este cu 2 ore înaintea Timpului Universal Coordonat (UTC), fiind egal cu UTC+2. Din martie și până în octombrie, când se aplică ora de vară, România folosește fusul orar UTC+3.

Prin introducerea orei de vară, s-a urmărit folosirea mai eficientă a luminii naturale (a Soarelui) și reducerea consumului de energie. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva țări din Europa.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie).

Alte țări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania, potrivit Observatorului astronomic 'Amiral Vasile Urseanu'.

Nu toate statele folosesc în acest moment ora de vară, iar perioada nu este aceeași în toate țările care recurg la schimbarea orei. Țările ecuatoriale și cele tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului. Nici China și nici Japonia nu folosesc ora de vară.

În România, ora de vară a fost introdusă în anul 1932, în intervalul 22 mai - 2 octombrie. Din 1933 și până în 1940, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie.

Între anii 1941 și 1979, în România nu s-a mai folosit ora de vară. Începând cu anul 1979 și până în 1996, cu unele excepții, ora de vară se introducea de la sfârșitul lui martie până la sfârșitul lui septembrie.

Din 1997, se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie, punctează astro-urseanu.ro.

În 2025, trecerea la ora de vară s-a produs, în România, în noaptea dintre 29 și 30 martie.

La nivelul Uniunii Europene (UE), directiva care reglementează trecerea la ora de vară a intrat în vigoare în 2001. Conform dispozițiilor acesteia, toate statele membre trec la ora de vară în ultima duminică din martie și revin la ora standard în ultima duminică din octombrie.

Sursa: AGERPRES

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un imobil monument istoric din Botoșani se vinde, aleșii locali nu au fost de acord să cumpere! (Foto, Video)

Tuesday, 4 August 2026

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a cerut votul consilierilor locali pentru cumpărarea unui imobil monument istoric. Proiectul care prevede exercitarea dreptului de preemțiune pentru c...

Au cerut asfalt și au primit o promisiune. Se întâmplă chiar în Botoșani! „Mai prind oare asfalt sau dau mâna cu preotul?” (Video)

Friday, 31 July 2026

Deși locuiesc în municipiul Botoșani într-o zonă relativ centrală, nu au parte totuși de aceleași condiții de trai ca ceilalți locuitori ai municipiului reședință de județ. Est...

Mai mulți bani din bugetul local pentru FIC 2026, după contestații în CL: „O petrecere privată pentru VIP-urile județului” (Foto, Video)

Friday, 31 July 2026

Și anul acesta organizarea Festivalul Instituțiilor de Cultură a fost contestată de o parte dintre consilierii locali ai municipiului Botoșani. În contextul în care unele evenimente c...