Împușcături pe străzile din municipiu! Bărbat la spital cu multiple plăgi împușcate! FOTO

Scene desprinse din filme, sâmbătă seara, pe străzile din municipiul Botoșani! Un bărbat în vârstă de 46 de ani a ajuns la spital după ce a fost împușcat, din câte se pare, cu un pistol cu gloanțe. Incidentul s-a petrecut pe strada Petru Rareș, în apropierea unității militare.

În jurul orei 21.00, în apropierea benzinăriei Socar de pe Bulevardul Mihai Eminescu între doi bărbați a izbucnit un conflict spontan, aceștia amenințându-se reciproc.

Cei doi au mai avut și în trecut conflicte și sâmbătă s-au revăzut după o perioadă de timp și și-au adus aminte de neînțelegerile din trecut. Unul dintre aceștia și-a chemat unchiul în ajutor.

Din câte se pare, aceștia au început să se urmărească cu mașinile, iar pe strada Petru Rareș unchiul baiatului a fost împușcat de barbatul cu care nepotul său era în conflict.








Cunoscuții săi l-au adus cu mașina la spital, Dănuț F. prezentând mai multe plăgi împușcate, iar în genunchi i-a rămas și un corp străin, ce părea a fi un glonte.

După ce a primit îngrijiri în Unitatea de Primiri Urgențe, bărbatul a fost internat pe Secția de otopedie. La spital au ajuns și mai multe echipaje de Poliție dar și un echipaj de mascați de la jandarmi.

“Pacientul prezenta multiple plăgi împușcate la nivelul membrelor inferioare cu fractură deschisă în treimea inferioară gambă dreaptă, plagă prin împușcare gambă și genunchi stâng, cu resturi de corp străin intraarticulare și regiunea fesieră bilateral. S-a internat pe Secția de Ortopedie pentru intervenție chirurgicală", a declarat un cadru medical de la UPU.

La locul unde a avut loc incidentul a ajuns și o echipă de criminaliști, iar polițiștii îl caută pe cel care a tras cu arma.

Cei care locuiesc în zonă spun că s-au auzit cel puțin șase împușcături.

“În zona unei benzinării de la marginea municipiului Botoșani a avut loc un conflict spontan între doi tineri împrejurare în care, se pare, unul dintre aceștia a folosit o armă, un pistol, cu care a rănit o a treia persoană, rudă cu celalalt tânăr. Suspecții sunt cunoscuți, cercetările fiind în continuare desfășurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani", a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.













 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jantele și vibrațiile după montaj - ce verifici înainte să schimbi roata

Monday, 28 September 2026

Primele probleme după montajul jantelor apar uneori chiar la câțiva kilometri de service: vibrații în volan, pierdere lentă de presiune sau un zgomot pe care nu îl aveai în...

Ce câștigă, concret, o companie care alege parteneriatul cu Gruppo Damidio pentru lubrifianți Q8Oils

Monday, 28 September 2026

Gruppo Damidio, distribuitor autorizat Q8Oils în România, a construit un model de parteneriat B2B gândit exact pentru companiile cu consum mare și constant, pentru care lubrifiantul...

Experiența digitală devine la fel de importantă ca produsul oferit

Monday, 28 September 2026

Prima impresie este construită din pași foarte mici Un serviciu poate avea un design modern și, totuși, să fie greu de folosit. Problemele apar adesea în detalii: un formular care șterg...