Împărțire echilibrată a banilor către primării, dar cu vot politic!

Împărțirea banilor pe anul 2014, către primăriile din județ, va fi una echilibrată, a declarat, luni, Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean.

Șeful CJ a menționat că a avut deja o discuție cu directorul Administrației Județene a Finanțelor Publice Botoșani căruia i-a cerut să respecte formula de repartizare a fondurilor, pentru a evita discuţiile între primari, dar a recunoscut faptul că votul ce se va da în ședința de Consiliu Județean, la proiectul de hotărâre privind repartizarea sumelor către administrațiile publice locale, va fi unul politic.

“Am solicitat, de asemenea, directorului economic de la Consiliul Judeţean să pregătească un buget echilibrat, după solicitările pe care le au, după numărul de locuitori. Votul care va finaliza proiectul de hotărâre este politic. Toţi consilierii care au drept de vot în plenul Consiliului Județean sunt şi au fost aleşi pe lista unui partid sau a unei alianțe politice. Clar că este politic, dar bugetul o să încerc să îl repartizez corect ca să îmi obţin voturile“, a spus Florin Ţurcanu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!

astăzi, 15:11

Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...

Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!

astăzi, 14:47

Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)

astăzi, 13:39

Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...