Imnul national va fi intonat obligatoriu lunea in scoli, iar drapelul va fi arborat permanent deasupra tablei de scris din clase

Imnul national va fi intonat obligatoriu in fiecare zi de luni in toate salile de clasa din invatamantul primar si gimnazial, iar drapelul va fi arborat permanent deasupra tablei de scris din clase, potrivit unei propuneri legislative depuse la Senat si initiate de deputatul PDL Maria Stavrositu, informeaza Mediafax.

Propunerea legislativa a fost depusa pe 8 septembrie la Senat, forul decizional fiind Camera Deputatilor.

Prin aceasta propunere legislativa se modifica doua articole ale Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului Romaniei, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema Romaniei de catre autoritatile si institutiile publice.

Astfel, se modifica articolul 2, litera b), care in noua forma prevede ca drapelul Romaniei se arboreaza in mod permanent la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al institutiilor de invatamant si cultura, "precum si in fiecare sala de clasa din invatamantul primar si gimnazial, deasupra tablei de scris".

De asemenea, se modifica articolul 10 litera g), care prevedea ca imnul national al Romaniei se intoneaza la inceputul programului zilnic in scolile primare si gimnaziale si care devine "imnul national al Romaniei se intoneaza obligatoriu, in fiecare zi de luni, in toate salile de clasa din invatamantul primar si gimnazial".

Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativa "creeaza cadrul legal necesar constientizarii de catre elevi a importantei simbolurilor nationale in afirmarea identitatii tarii noastre prin expunerea si folosirea acestora in mod continuu intr-un cadru institutional".

In 10 septembrie, la Scoala de vara a UNPR, presedintele Traian Basescu a spus ca a vazut o "penibila intamplare cand la tine acasa nu se canta imnul corect", afirmand, in acest context, ca trebuie sa existe o initiativa ca in fiecare clasa sa fie un tricolor, iar la inceputul orelor sa se cante imnul, cum era cand a facut el liceul.

Duminica, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a anuntat ca a cerut inspectorilor scolari generali ca la festivitatile sau evenimentele de la deschiderea anului scolar din toate unitatile de invatamant sa fie intonat imnul national, cel putin cele patru strofe obligatorii.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un business pornit la Botoşani, în Top 100 companii antreprenoriale din România!

astăzi, 17:31

În 1991, Electro-Alfa International era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii ...

Polițiștii rutieri din Botoșani s-au alăturat Operațiunii Europene ROADPOL ”Focus On The Road”

astăzi, 17:01

În perioada 5-11 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități de control și prevenire în cadrul Operațiunii ...

Un copil de 10 ani și mama sa au fost preluați de Ambulanță, după un accident pe drumul spre Suceava!

astăzi, 14:39

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe raza localității Brehuiești, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implica...