Imaginile dezastrului din Parcul Tineretului: Geamuri sparte, uşi distruse, lumânări aprinse la uşa sinucigaşului - GALERIE FOTO

La câteva ore de la tragedia din Parcul Tineretului, care a zguduit un cartier întreg, oamenii încă nu şi-au revenit din şoc şi se întreabă de ce li s-a întâmplat tocmai lor o asemenea nenorocire.

Duminică dimineaţă imaginile erau dezolante. Apartamentul în care s-a produs explozia a fost distrus în totalitate, iar mai multe apartamente de la parter, etajele I, II şi III au fost de asemenea afectate.

La primele ore ale dimineţii au venit la faţa locului şi poliţiştii criminalişti pentru a evalua pagubele care s-au produs în fiecare locuinţă.

În unele apartamente, geamurile de la camere şi de la balcoane s-au spart în urma suflului exploziei, pereţii s-au înnegrit de la fum, iar uşile de la intrare au fost scoase din balamale. La etajul I, într-un apartament uşa de la baie a fost trântită la pământ, proprietarii care erau în acele clipe acasă trăind clipe de coşmar.

“Stăteam liniştită în casă şi dintr-odată am auzit o bubuitură puternică. Geamurile s-au cutremurat iar uşa de la baie pur şi simplu a zburat. Am crezut că vine sfârşitul. Nici nu îmi dădeam seama ce se întâmplă", a povestit  o femeie.

După plecarea tuturor echipajelor de intervenţie, târziu în noaptea, oamenii au mers la casele lor, iar în zorii zilei au început să facă bilanţul stricăciunilor. Cu toţii îşi pun întrebarea: cine îi va despăgubi?

Câţiva vecini ai lui Stelică Zahariuc, bărbatul care şi-a aruncat apartamentul în aer, au aprins pe casa scării câteva lumânări. 





















 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...