Peste 150 de echipamente specializate, inclusiv trei autospeciale de intervenție rapidă, au intrat în patrimoniul serviciilor voluntare pentru situații de urgență din cadrul primăriilor din comunele Păltiniș și Hudești, respectiv a Detașamentului de Pompieri din Dorohoi, informează joi Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani. Valoarea acestor dotări se ridică la peste 190.000 de euro, bani alocați din fonduri europene.
Potrivit sursei citate, în perioada următoare, vor fi realizate lucrări de reabilitare și modernizare a infrastructurii existente la nivelul Departamentului din Dorohoi, precum și investiții în extinderea sistemului local de alarmare a populației.
Finanțarea este acordată prin Programul Operațional Comun România-Ucraina ENI-CBC 2014-2020, beneficiari ai proiectului, denumit „Soluții comune la probleme comune: dezastre naturale și cauzate de om la granița Româno-Ucraineană”, fiind unitățile administrativ-teritoriale menționate și localitatea Mămăliga, reședință de comună în raionul Noua Suliță din regiunea Cernăuți.
„În perioada următoare partenerii vor finaliza un plan comun de acțiune, elaborat de un grup de 8 experți, ce are ca scop eficientizarea cooperării în situații de urgență (inundații, incendii și alte dezastre naturale sau cauzate de om) nu doar la nivel local sau regional, ci și la nivel transfrontalier. Acest document va fi supus aprobării și adoptării de către factorii de decizie de la nivel local din Păltiniș, Hudești (România) și Mămăliga (Ucraina). Această inițiativă ca contribui și la întărirea relațiilor bilaterale dintre România și Ucraina cu privire la politicile de asigurare a siguranței și securității populației”, au transmis reprezentanții IJSU Botoșani.
Proiectul are ca obiectiv general îmbunătățirea colaborării transfrontaliere în domeniul prevenirii situațiilor de urgență și dispune de un buget total aprobat de peste 553.000 de euro, dintre care circa 495.000 reprezintă finanțare nerambursabilă.