Iarna se întoarce la început de februarie!

După o pauză de iarnă mai blândă termic, deși nu foarte confortabilă din pricina umidității, iarna se întoarce în regiunea noastră pentru încă un episod ce va marca cel puțin începutul lunii februarie.

La nivel european, scriu specialiștii de la Meteo Moldova, avem un tipar sinoptic foarte interesant, în care pe de o parte Anticiclonul Azoric este retras din domeniul său tipic spre largul Atlanticului de Nord, ceea ce face loc unei Depresiuni Atlantice dislocată spre sud departe de domeniul său tipic islandez.

 

În același timp, anticiclonii tipici de iarnă, instalați în nordul și nord-estul Europei întrețin temperaturi reduse în jumătatea nord-estică a continentului. Astfel, avem pe de o parte o ciclogeneză mediteraneană foarte activă, ce pare să influențeze consistent și vremea de la noi în prima jumătate a lunii februarie. Pe de altă parte, avem la nivel continental mult aer rece, care poate fi și el antrenat în spațiul mediteranean impulsionând ciclogeneza mediteraneană.

Următoarele zile aduc un prim pasaj mediteranean, determinând precipitații în următoarele 48 de ore, atât ploi, dar și ninsori, ceea ce va face ca în cea mai mare parte a Moldovei până sâmbătă să avem un alt strat cel puțin superficial de zăpadă. Episodul nu este însă foarte consistent, nici pluviometric și nici nivometric.

”După acest interval, urmează un interval cu temperaturi foarte reduse, ce pare că se prelungește cel puțin până la mijlocul săptămânii viitoare. Dincolo de acest interval iarna are toate opțiunile în condițiile în care tiparul sinoptic este descris mai sus”, a precizat conf. dr. Lucian Sfîcă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...