HSR a primit un nou termen de la Primărie să remedieze deficiențele!

De mai bine de jumătate de an, reprezentanții Primăriei Botoșani vorbesc de rezilierea contractului cu HSR,  fiind și o promisiune din campania electroală, însă până acum nu au făcut nimic concret, totul rămânând la stadiul declarativ.

În urma mai multor controale făcute la societate, municipalitatea a constatat că sunt mai multe nereguli, însă totul s-a soldat cu termene de remediere a deficiențelor.

La fel s-a întâmplat și la ultimul control, HSR obținând un nou termen de conformare.

Am făcut un calendar împreună cu oficiul juridic. Este un calendar de conformare a divergenţelor găsite în caietul de sarcini. HSR să reglementeze toate aspectele neconforme. Sunt lucruri care ţin de transporturi, de edilitare, de Poliţia Locală. Oficiul juridic a centralizat tot şi a făcut un calendar de conformare pe care îl punem în vedere celor de la HSR, a spus viceprimarul Cosmin Andrei.

In contractul incheiat intre cele doua parti se stipuleaza ca, in cazul in care acesta se reziliaza din vina autoritatii locale, atunci municipalitatea trebuie sa plateasca daune.

Contractul cu firma HSR a fost incheiat in 2009 si expira in 2014. Rezilierea contractului cu firma Hi Speed Recovery ar costa Primaria Botosani circa 300.000 de euro, valoarea investitiei pe care firma a facut-o cand si-a inceput activitatea.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

Friday, 23 October 2026

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

Friday, 23 October 2026

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

Friday, 23 October 2026

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...