Hoţ reţinut de un jandarm aflat în timpul liber!

Sâmbătă, 30 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, un jandarm aflat în timpul liber a intervenit pentru reţinerea unui bărbat în vârstă de 24 de ani, care ,,uitase" să achite un produs la un magazin de pe strada Primăverii, din municipiul Botoşani.
        
Intervenţia a avut loc la cererea angajaţilor magazinului şi, după ce l-a oprit pe făptuitor, jandarmul a solicitat telefonic sprijinul unui echipaj aflat într-o misiune de menţinere a ordinii şi liniştii publice, care a efectuat controlul corporal al bărbatului, asupra acestuia fiind găsită, într-un buzunar al hainei, o loţiune aftershave.

De altfel, fapta a fost surprinsă şi de către camerele de supraveghere ale magazinului, astfel că tânărul nu a mai putut nega în niciun fel ceea ce a făcut.
          
Bărbatul, care este cunoscut de oamenii legii ca având astfel de preocupări, a fost condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, unde i-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, care au fost înaintate pentru soluţionare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.
                     

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...