Guvernul renunţă la forfetar, iar microîntreprinderile ar putea plăti 3% impozit pe venit
Stiri Botosani Monday, 22 November 2010 ActualitateImpozitul forfetar urma să fie introdus începând cu anul viitor ca măsură compensatorie la impozitul minim, care a fost eliminat de la 1 octombrie.
Pentru a realiza ţinta de deficit stabilită pentru 2011 şi pentru a compensa eliminarea impozitului minim, Guvernul s-a angajat în scrisoarea către FMI să continue reformele în sectorul sănătate pentru a îmbunătăţi veniturile şi să controleze mai bine cheltuielile, să reducă subvenţiile totale destinate bunăstării animalelor pentru 2011, după confirmarea introducerii finanţării acestor programe din Programul Naţional European de Dezvoltare Rurală, să raţionalizeze în continuare ajutorul de stat şi să continue reducerea de angajaţi în sectorul public, între altele prin menţinerea politicii de înlocuire a unui singur angajat din 7 care părăsesc sistemul, mai scrie Mediafax.
Potrivit surselor, reintroducerea impozitului de 3% pe venitul microîntreprinderilor este una din variantele care vor fi analizate împreună cu Comisia Europeană şi FMI pentru optimizarea sistemului fiscal şi o mai bună colectare a veniturilor.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.47 secunde