Guvernul reduce cu 15% plafonul până la care prețul energiei va fi compensat. Acesta scade de la 300 kWh la 255 kWh

Ordonanța privind plafonarea și compensarea prețurilor din energie a fost adoptată de Guvern, măsurile fiind prelungite până pe 31 august 2023. Potrivit variantei finale a OUG, plafonul până la care guvernul acordă compensări pentru energia electrică scade de la 300 kWh/lună, la 255 kWh.  

De asemenea, statul va compensa doar 85% din consumul companiilor mici și mijlocii la un preț de 1 leu/kWh, iar producătorii, traderii și furnizorii vor plăti o taxă de solidaritate începând cu 1 septembrie.

 

Pentru consumatorii casnici, prețurile plafonate rămân aceleași ca în ordonanța adoptată în luna martie a acestui an, scrie Digi24.

Astfel, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este: 

- maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum este cuprins între 0 - 100 KWh inclusiv;

- maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 - 300 kWh, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh. Consumul de energie electrică ce depășeste 255KWh /luna se facturează la preț întreg. maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.

- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, şi pentru consumul integral al spitalelor publice şi private definite conform legislaţiei în domeniu, al unităţilor de învăţământ publice şi private, precum şi al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale.

- pentru celelalte instituţii publice, preţul va fi de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, realizat la locul de consum în anul 2021. 

Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022-31 august 2023, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:

- maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;

- maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică.

Ciucă: 98% dintre gospodării vor beneficia de plafonare și compensare

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, în debutul şedinţei de guvern, că prin modificările propuse la OUG 27/2022 Guvernul vrea să consolideze şi să extindă măsurile de protecţie a populaţiei şi economiei faţă de creşterile de preţ înregistrate la energie şi gaze naturale.

Practic, prin modificările pe care le vom aduce Ordonanţei de Guvern nr. 27, nu facem altceva decât să consolidăm şi să extindem măsurile de protecţie a populaţiei şi economiei de creşterile la preţul energiei şi gazelor naturale. Odată ce va fi publicată în Monitorul Oficial, începând cu această zi, am extins şi perioada de valabilitate a acestei ordonanţe. Practic, am prelungit cu un an şi va fi valabilă până la data de 31 august 2023. Am avut în vedere să asigurăm protejarea populaţiei şi a economiei. Sunt 98% dintre gospodăriile care vor beneficia de această plafonare/ compensare la energie şi apreciem că astfel vor fi ferite de creşterile preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. Totodată, am considerat că este important să luăm măsuri pentru consolidarea resurselor alocate în acest sens şi de asemenea am luat măsuri pentru a ne asigura că piaţa internă are asigurată întreaga cantitate de gaze naturale şi, desigur, avem funcţionale toate sursele de producere a energiei electrice, astfel încât să putem să trecem cu bine iarna”, a spus premierul, citat de Digi24.

El a adăugat că prin măsurile luate va fi descurajat comportamentul speculativ din piaţa energiei şi gazelor naturale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doliu la o clinică medicală din Botoșani: ”Ne vor lipsi zâmbetul ei, tăcerea ei plină de înțelesuri!”

astăzi, 13:17

Era o fire veselă, sufletistă, un om tânăr care știa ce înseamnă iubirea de aproapele. Tabita Erika lasă în urmă regrete și lacrimi, dar și amintirea unui om bun și frumos....

Apel URGENT: Este nevoie de sânge pentru Anuța, o doamnă din Botoșani!

astăzi, 13:04

Este nevoie urgent de sânge pentru Anuța Cristina, o femeie din Botoșani. Aceasta este internată la Secția Medicală 2 din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” di...

S-a cinstit bine și a dat nas în nas cu polițiștii, săvineanul s-a ales cu probleme!

astăzi, 12:50

La data de 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe str. Ștefan cel Mare, din orașul Săveni, un motociclu electric, condus de către un bărbat...