Guvernul Frantei a autorizat de urgenta distribuirea unui antidot pentru arme chimice!

Toate masurile de precautie sunt luate, insa un eventual atac cu arme chimice sau bacteriologice "face parte din risc", a declarat duminica ministrul francez al Apararii, Jean-Yves Le Drian, citat de AFP. Premierul francez Manuel Valls a vorbit si el, in urma cu trei zile, despre riscul unui atac cu arme chimice sau bacteriologice, iar Guvernul francez a autorizat de urgenta, sambata, farmacia armatei sa distibuie un antidot pentru arme chimice serviciilor de urgenta.

"Este foarte complicat sa transporti arme chimice de pe un teritoriu pe altul", a subliniat Jean-Yves Le Drian, dand insa asiguraru ca "sunt luate toate masurile de precautie pentru a evita riscurile unui atac de acest fel".

"Suntem in razboi. Nu un razboi cu care istoria, in mod tragic, ne-a obisnuit. Nu, un razboi nou, extern si intern, unde teroarea este scopul principal si prima arma", afirma zilele trecute si premierul Manuel Valls, conform Hotnews.

"Poate exista de asemenea riscul de arme chimice sau bacteriologice", a spus el. Este "mai mult ca niciodata" timpul sa adoptam dosarul european al pasagerilor de avioane, a subliniat Manuel Valls.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

Sunday, 1 November 2026

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

Sunday, 1 November 2026

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

Sunday, 1 November 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...