Guvernul a aprobat proiectul de lege de ratificare a Tratatului între România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat
Stiri Botosani Wednesday, 12 January 2011 ActualitateTratatul este un document tehnic, care conţine prevederi referitoare la marcarea pe teren a frontierei, reglementarea problemelor referitoare la construirea de obiective comune la frontieră, întreţinerea frontierei, constituirea şi funcţionarea unei Comisii mixte pentru verificarea traseului frontierei de stat şi întreţinerea semnelor de frontieră, modul de folosire a apelor de frontieră, căilor ferate, şoselelor, precum şi a altor instalaţii de comunicaţii care traversează frontiera de stat, etc.
Încheierea unui astfel de document bilateral creează cadrul necesar cooperării în probleme de frontieră între autorităţile competente ale celor două părţi, în momentul de faţă colaborarea fiind stânjenită din cauza absenţei unor mecanisme şi proceduri corespunzătoare.
Negocierile în vederea definitivării textului acestui document au fost purtate începând cu anul 2003, şi s-au finalizat prin semnarea Tratatului între România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră, semnat la Bucureşti, la 8 noiembrie 2010, de către ministrul afacerilor externe al României, Teodor Baconschi şi de prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat.
Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului, în procedură de urgenţă.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O dronă s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui în Republica Moldova și a provocat patru focare de incendiu
Drona care a pătruns anterior în spațiul aerian al Republicii Moldova și a survolat teritoriul țării s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui din extravilanul satului Mihăileni...
S-a așezat în mijlocul drumului și a distrus parbrizul unei mașini: Tânăr de 18 ani reținut de polițiști!
Poliţiştii din Botoşani au reţinut un tânăr de 18 ani care s-a poziţionat pe mijlocul unui drum naţional şi a lovit mai multe maşini, uneia dintre ele distrugându-i parbrizul. ...
Ministerul Apărării, informații oficiale cu privire la dronă: Două aeronave F-18 au decolat pentru monitorizarea situației!
Marți, 8 septembrie, la ora 16.47, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană, la 18 km nord de localitatea Roman. Centrul Național Militar...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.60 secunde