Guvernare pentru Botoşani: Premierul Ponta alocă bani pentru asfaltarea Ibăneştiului (P)

PSD Botoşani anunţă că Guvernul Ponta a alocat fondurile necesare demarării lucrărilor la infrastructura comunei Ibăneşti, astfel că la mijlocul săptămânii trecute s-a turnat primul strat de asfalt în comună.

Cei doi kilometri de drum ce leagă drumul judeţean 291 D de centrul comunei Ibăneşti vor fi complet asfaltaţi până la sfârşitul săptămânii viitoare.

"Afaltarea tronsonului de drum ce leagă centrul Ibăneştiului de drumul judeţean este un obiectiv important. Doar o parte din comună avea acces la drumuri asfaltate, ceea ce era o problemă. De exemplu, ca să ajungă la cele două şcoli din comună, elevii nu mai sunt nevoiţi să meargă prin noroi şi praf", a declarat vicepreşedintele PSD, Doina Federovici.

Fondurile necesare modernizării drumului ce leagă centrul comunei Ibăneşti de drumul judeţean 291 D au fost acordate prin intermediul ordinului vicepremierului Liviu Dragnea, privind aprobarea listei obiectivelor de investiţii prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru judeţul Botoşani.

"Până acum, judeţul Botoşani a primit prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru anul 2014, aproape 45 de milioane de lei, în trei tranşe. Cu aceşti bani asfaltăm şi modernizăm drumuri, extindem sisteme de apă şi canalizare din tot judeţul. Asta înseamnă Guvernare pentru Botoşani, guvernare în interesul cetăţeanului. Guvernul Ponta este în acest moment guvernul care a alocat cele mai multe fonduri pentru Botoşani. Fiecare promisiune a lui Victor Ponta făcută în faţa botoşănenilor a fost respectată", a declarat deputatul de Dorohoi şi preşedintele PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi.
 

(Comunicat de presă PSD Botoşani)

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Planuri mari, speranțe mici: Botoșaniul nu reușește să ”prindă trenul” spre Hârlău!

astăzi, 12:13

La doi ani de la preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean Botoșani vorbește din nou despre conectarea orașului Botoșani cu orașul Iași printr-o cale ferată care să faciliteze ...

Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”

astăzi, 11:24

Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...

„Drumul mănăstirilor”, unul dintre cele mai fascinante și totodată puțin cunoscute trasee turistice ecumenice din țară

astăzi, 11:07

Cunoscut ca „Drumul Mănăstirilor” după ce a fost reabilitat în totalitate de Consiliul Județean Botoșani, în 2023, și inclus în circuitul turistic național, î...