Grupare internationala care se ocupa cu traficul de droguri, anihilata cu sprijinul politistilor botosaneni

Vineri, 15 iunie, poliţiştii B.C.C.O. Suceava şi procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Suceava, cu sprijinul luptătorilor de intervenţie rapidă din cadrul I.P.J. Suceava, I.P.J. Botoşani şi al jandarmilor din cadrul I.J.J. Suceava, au desfasurat 20 de percheziții domiciliare pe raza judeţului Suceava, la locuinţele membrilor unei grupari care se ocupa cu trafic de droguri.

În cauză, din luna ianuarie 2010 a început documentarea activităţii infracţionale, pe linia traficului de droguri, a suspectului P. Codruț. Din investigaţii a rezultat că acesta se ocupa de procurarea şi distribuirea directă a drogurilor pe raza municipiului Rădăuţi. În anul 2011, suspectul a început să creeze o reţea de intermediari, care să distribuie drogurile către consumatori.

Totodată, s-a documentat faptul că, începând cu anul 2012, P. Codruț împreună cu H. Adrian, D. Bogdan şi C. Antoniu, au constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic de droguri de risc şi mare risc, prin procurare de droguri de pe piaţa externă sau internă, transportul acestora, deţinerea lor, oferirea, punerea în vânzare clienţilor fideli, direct sau prin intermediari, furnizând astfel în mod constant clienţilor cantităţile solicitate de substanţe stupefiante ori psihotrope.

La acest grup infracţional organizat au aderat, în cursul anului 2011, şi T. Ilie, L. Marcel, L. Sorin, A. Alin., C. Adrian, O. Mihai şi O. Petrovici. Aceştia sunt suspectaţi că achiziţionau drogurile din străinătate, unde mergeau la muncă, le introduceau în ţară prin intermediul firmelor de curierat ori transport persoane, disimulate în bagaje, sau aveau rolul de a intermedia vânzarea de droguri între cei patru membri principali ai grupului şi palierul de simpli consumatori de substanțe stupefiante ori psihotrope.

În urma probatoriului administrat în cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de 12 suspecţi, pentru comiterea infracţiunilor de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, trafic de droguri de risc, fără drept în modalităţile procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, fără drept în modalităţile procurare, punere în vânzare, vânzare şi deţinere de droguri de mare risc, introducere în țară de droguri de risc, fără drept, introducere în țară de droguri de mare risc, fără drept, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 143/ 2000.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Focul a făcut prăpăd! Un dorohoian are nevoie de ajutor după ce flăcările i-au mistuit toată agoniseala!

Sunday, 23 August 2026

Un bărbat din municipiul Dorohoi are nevoie de ajutor după ce locuința i-a fost distrusă în urma unui incendiu izbucnit duminică după-amiază. La fața locului au ajuns, în cel ma...

LPF a anunţat programul etapelor 7 şi 8 din Superligă. Când joacă FC Botoșani!

Sunday, 23 August 2026

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat programul etapelor a şaptea şi a opta ale Superligii. Programul celor două etape: Etapa a 7-a Vineri, 28 august Ora 18.00 FC Voluntari - Oţelul...

O tânără din Darabani, apel public după ce prietenul ei a dispărut: ”Era îmbrăcat în uniforma de la muncă!”

Sunday, 23 August 2026

Alexandru Gabriel a plecat de acasă vineri și, de atunci, nimeni nu mai știe nimic de el. Andreea A., o tânără din Darabani, prietena lui Alex, face un apel public pentru a-l găsi. ...