GREVĂ SPONTANĂ la CFR Călători. Angajaţii nu şi-au primit salariile pe decembrie
Stiri Botosani Wednesday, 16 January 2013 ActualitateDirectorul CFR Călători, Ştefan Roşeanu, a declarat că din informaţiile pe care le are în unele zone angajaţii au încetat spontan lucrul la ora 7.00, precizând că acum este verificată situaţia.
"Vom intra în dialog cu angajaţii, să vedem ce revendicări au. Sperăm ca disconfortul creat călătorilor să fie redus", a spus directorul companiei.
El a mai afirmat că "de principiu" trenurile vor intra în gările mari şi nu vor opri pe câmp.
El a spus că nu are o situaţie exactă a trenurilor care sunt afectate.
Întrebat despre plata salariilor, Roşeanu a precizat că au existat probleme privind achitarea integrală a acestora pentru luna decembrie şi că salariile au fost plătite în proporţie de 70-75%, iar până joi dimineaţă vor fi achitate integral salariile şi la CFR Călători şi la infrastructură.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că a convocat conducerile CFR Călători şi CFR Infrastructură pentru a vedea cine e responsabil de întârzierea plăţii salariilor angajaţilor, precizând că va cere premierului să verifice cheltuielile fiecărei companii, iar responsabilii vor plăti.
Fenechiu a declarat că la această oră a convocat conducerile companiilor CFR Călători şi CFR Infrastructură pentru a vedea cine este responsabil de întârzierea de o zi - o zi şi jumătate a plăţii salariilor.
El a spus că nu are atribuţii, dar că va cere premierului să verifice cheltuilile fiecărei companii din subordinea Ministerului Transporturilor.
"Am suspiciunea că se plătesc cu prioritate alte cheltuieli, şi nu salariile. Este responsabilitatea patronului, care în acest caz este statul, ca dacă oamenii muncesc să fie plătiţi", a spus Fenechiu.
El a mai afirmat că va căuta soluţii pentru ca în cursul acestei zile problema să fie rezolvată, iar responsabilii să plătească.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon
FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...
DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!
Procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile, față de șeful Serviciului Public Comunitar Regim Perm...
Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!
Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.88 secunde