Grenada descoperita in balast, la Santa Mare!

Personalul specializat în misiuni de asanare pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost solicitat, marţi, 27 septembrie, să ridice o grenadă descoperită în localitatea Santa Mare. Muniţia reprezintă o grenadă de mână defensivă de război, model 1939 şi a fost găsită în balastul de pe patul drumului din satul Santa Mare.

Echipa pirotehnică a stabilit că exista pericol de explozie, întrucât grenada prezenta urme de acţiuni mecanice prin lovire la nivelul focosului şi al corpului. Muniţia a fost ridicată şi transportată în condiţii de maximă siguranţă în poligonul de la Copălău ,în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

În urma asanării terenului nu au mai fost descoperite şi alte elemente de muniţie.

Pirotehniştii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi. Să anunţe IJSU sau Poliţie prin telefonul de urgenţă 112, pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mesajul senatorului Ovidiu Jitaru de Ziua Mondială a Educației: „Gândul meu merge către toți elevii și profesorii din țară”

astăzi, 12:50

Ziua de 5 octombrie este destinată celebrării dascălilor din toată țara. Este Ziua Mondială a Educației. Cu această ocazie, oamenii își arată devotamentul, sprijinul și aprecierea ...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat, MARȚI, pe patru străzi din Botoșani!

astăzi, 12:18

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz marți, 6 octombrie, în inter...

Un nou paraclis închinat Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria, sfințit la Dorohoi!

astăzi, 11:25

Numeroși credincioși din Dorohoi au participat duminică, 4 octombrie 2026, la slujba de sfințire a paraclisului amenajat la demisolul Bisericii „Învierea Domnului” din municipiul...