Grav accident pe E85, între un autocar și un microbuz: Un mort și 4 răniți!

A fost activat Planul Roșu de Intervenție! Un autocar în care se aflau 60 de cetățeni ucraineni s-a ciocnit cu un microbuz în care se aflau cinci persoane.

Luni dimineață, în jurul orei 03:00, un cumplit accident rutier s-a produs în comuna Nicolae Bălcescu (județul Bacău), pe E85/DN2. Au fost implicate un microbuz și un autocar. Astfel, ca urmare a informațiilor primite prin sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112 s-a impus activarea Planului Roșu de Intervenție.

În autocar erau 60 de persoane din Ucraina, iar în microbuz - 5 persoane.

Patru victime din cele cinci aflate în microbuz au fost transportate la UPU Bacău, iar o persoană, din nefericire, a fost declarată decedată.

 



Din cele 60 de persoane aflate în autocar, o victimă a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Pentru restul pasagerilor din autocar au fost luate măsuri de protecție. 29 dintre ei au fost duși la Căminul Cultural din Nicolae Bălcescu, unde a fost trimis un alt autocar pentru a-i prelua și continua călătoria. Celelalte 29 de persoane au plecat deja spre destinație.

Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru a stabili cauzele accidentului. Circulația în zonă a fost temporar restricționată pentru intervenția echipajelor de salvare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...