Grămadă, familia cu opt copii a unei botoșănence. "Doctorii îmi ziceau că nu pot rămâne gravidă"
Stiri Botosani Monday, 26 August 2013 ActualitateLa capătul şoselei care trece peste calea ferată din Buftea, într-un cot al drumului, ascunsă de privirile curioşilor de un gard înalt de pietre aşezate una peste alta, se află casa familiei Grămadă. Cum treci de porţile de metal, te întâmpină un câine plictisit la culme de arşiţa verii. Într-o parte a curţii pline de bolovani şi beton, un fost depozit de fier vechi, se iţeşte vopsită pastel o casă minusculă, două camere şi un hol de care proprietarii şi-au legat mari speranţe că va deveni cândva bucătărie.
"Copiii sunt dar de la Dumnezeu"
Pe prispa îngustă o maşină de spălat antică hârâie mai să-şi dea duhul. Când şi când, un sunet ascuţit iese din măruntaiele ei de fier. "Trebuie să-i dăm mereu apă, altfel se arde motorul", explică Mirela Grămadă, 39 de ani, stăpâna casei şi mama celor opt prichindei. De "alimentare" se ocupă Denis, 16 ani, cel mai mare dintre copii, elev în clasa a XI-a la Liceul "Constantin Brâncoveanu" din Bucureşti. "Cum e viaţa de frate mai mare?", întreb. "Normală", răspunde zâmbind în timp ce ridică un umăr.
"E greu cu mulţi copii, dar este şi frumos. Copiii sunt dar de la Dumnezeu", spune femeia în timp ce clăteşte câteva vase într-un lighean în curte. "Nu avem chiuvetă şi dacă aţi şti cât îmi doresc una. Acum e vară, dar iarna e tare greu", se scuză ea. Spune că nu şi-ar putea imagina viaţa fără copii şi că îi iubeşte pe toţi deopotrivă. "Mama mea a murit în urma unui avort când eu eram foarte mică. M-au crescut bunicii. Apoi, pe la 20 de ani când m-am măritat am pierdut o sarcină la opt luni şi doctorii mi-au spus că nu mai pot face copii. M-am speriat şi apoi m-am pus pe făcut. Şi soţul vine dintr-o familie cu 10 copii", mărturiseşte femeia.
Casa, donaţie de la un om cu suflet
La Buftea, familia Grămadă a ajuns anul trecut venind de la Urziceni, unde au ajuns de la Timişoara, unde soţul a lucrat într-o fabrică de încălţăminte. De loc sunt amândoi din Moldova: ea, din Botoşani el, din Suceava. Întreb de bugetul familiei, de facturi, de traiul zilnic, de iarnă…
"Din ce câştigă soţul meu vara lucrând în construcţii trebuie să trăim şi iarna. Eu mai fac menaj când mă cheamă cineva. Iar Denis lucrează la promoter în magazinele mari pentru a mai face un ban. Mai sunt alocaţiile copiilor şi sprijinul pe care îl prmim de la Asociaţia "Şansa ta" care ne are în evidenţă", explică Mirela.
Casa din Buftea au primit-o de la cineva stabilit în străinătate care a vrut să le facă un bine. Dacă ar avea nevoie de ceva? Un hidrofor, o chiuvetă, materiale de construcţie, ceva ţevi şi racorduri pentru a amenaja o bucătărie. Dacă îşi doreşte ceva? "Da, să înveţe copiii ca să aibă o viaţă mai bună, Altă cale nu-i".
Evenimentul Zilei
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Incendiu în Centrul Vechi, pompierii au intervenit prompt, a fost solicitată și o ambulanță! - FOTO
O țigară aprinsă, lăsată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu, joi după-amiază, într-o casă din Centrul Vechi al municipiului Botoșani. Vecinii au sunat la 112 ș...
Parapetele montate de CNAIR la Vama Siret au blocat zeci de mașini!
Zeci de mașini au rămas captive pe partea română a Vămii Siret, după ce CNAIR a montat parapete pe marginea drumului. Proprietarii, mulți veniți din zona Cernăuți, au încercat să...
Credincioșii din Botoșani sunt invitați la un pelerinaj pedestru de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului
Manifestarea se desfășoară de la Biserica Vovidenia din Botoșani către Mănăstirea Vorona, traversând mai multe localități și o pădure. Acțiunea se are loc pe parcursul unei singure z...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.87 secunde