Grad de risc la meciul cu Voluntari! 11 suporteri interziși pe Stadion!

Vineri, 29 aprilie a.c., începând cu ora 20.00, jandarmii botoşăneni vor asigura ordinea şi liniştea publică la meciul de fotbal disputat de F.C.Botoşani pe teren propriu, în compania echipei F.C.Voluntari.

În urma analizei făcute de comanda Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, împreună cu responsabilul de ordine şi siguranţă al clubului gazdă, s-a stabilit faptul că desfăşurarea partidei prezintă un grad de risc mediu.

11 suporteri, dintre care nouă  botoşăneni şi doi ai echipei oaspete, au interdicţie de a pătrunde pe stadion, în urma sancţiunilor contravenţionale complementare primite pentru încălcarea prevederilor legii nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei la competiţiile sportive.

Pentru identificarea spectatorilor care încălcă prevederile legale în interiorul stadionului, jandarmii beneficiază de cooperarea efectivelor Poliţiei Locale Botoşani.

În data de 27 aprilie a avut loc şedinţa de cooperare la care au participat reprezentanţi ai forţelor care participă la executarea misiunii (jandarmerie, poliţie naţională, pompieri, poliţie locală, firmă de securitate) şi reprezentanţi ai clubului organizator, fiind stabilite măsurile de ordine publică necesare pentru desfăşurarea în condiţii civilizate şi de fair-play a întrecerii sportive.

Jandarmeria recomandă spectatorilor să vină la stadion din timp, încă de la deschiderea porţilor de acces, pentru a fi evitată aglomeraţia în zonele de intrare şi să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea duce la manifestări violente.

 

               

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

Sunday, 15 November 2026

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

Sunday, 15 November 2026

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

Sunday, 15 November 2026

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...