Gospodării și grădini inundate, copac căzut pe șosea: Intervenții ale pompierilor în urma ploilor de vineri! (Foto)

În ultimele ore, pompierii botoșăneni au acționat pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase.

În localitatea Roma, un copac a căzut pe partea carosabilă. Până la sosirea forțelor de intervenție, un localnic a taiat o bucată din copac. Pericolul a fost înlăturat, în totalitate, de pompierii Detașamentului Botoşani,

În localitatea Chișcăreni, unde șase gospodării și grădini au fost inundate, au intervenit ompierii din cadrul Stației Săveni cu două motopompe pentru evacuarea apei. Acționează și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Săveni, cu un utilaj.

 

Până sâmbătă dimineață, la ora 06:00, județul Botoșani se află sub incidența unui cod galben de averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vâtului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30 - 35 l/mp. Vântul va avea la rafală 50 ...70 km/h.

Tot până sâmbătă, la ora 12:00, hidrologii anunță că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia.

De asemenea, mai bine de o oră, municipiul Dorohoi, orașul Darabani și 23 de comune au fost sub incidența unui Cod portocaliu de averse torențiale, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină de medii dimensiuni.

Evoluţia fenomenelor hidro-meteorologice este permanent monitorizată, atât prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...