Gospodării inundate la Stânca-Ştefăneşti: "Nu-i nimic grav, apa se retrage", spune primarul! FOTO
UPDATE!

"Cum vine o ploaie, strada noastră devine o imensă mlaştină, noroiul e de-o palmă. De ani de zile ni se promite că situaţia se va rezolva, însă nu se face nimic. Ce se face e că atunci când sunt alegeri, ne mai pun câte un camion cu piatră şi s-a înălţat şoseaua", spun oamenii. "Nu-i nimic grav, apa se retrage", răspunde primarul.

Acesta era apelul disperat al unor oameni din Stânca- Ştefăneşti, sat în care în urmă cu nici două ore ploaia îşi făcea de cap. Cum a plouat, gospodăriile, inclusiv curtea bisericii, se inundă pentru că nu are unde să se scurgă apa.

"Eu aş putea să-mi fac un şanţ în faţa curţii, dar degeaba îmi fac dacă vecinii nu-şi fac la fel. În curtea bisericii e mâl, mă întreb cum o să scoată mâine sicriul cu mortul din curte", spunea un cititor al Ştiri.Botoşani.Ro, cel care de altfel ne-a şi sesizat situaţia şi ne-a trimis şi fotografiile.

Localnicul spune că primăria tot trimite piatră atuni când urmează alegeri, însă straturile succesive au ridicat nivelul străzii astfel că apa de ploaie inundă gospodăriile. Mai mult, oamenii susţin că au solicitat de mai multe ori implicarea primăriei în găsirea unei soluţii la această chestiune, însă au tot fost amânaţi.

Contactat, primarul Ştefănel Rusu nu era convins că situaţia care îi era prezentată este reală, fiind sigur că este un demers electoral îndreptat împotriva sa. Ulterior, însă, s-a deplasat la Stânca.

"Nu-i nimic grav, apa se retrage. Aşa se adună apă aici, dar se retrage imediat, nu e nicio problemă", susţine primarul.

Declaraţiile lui au fost însă contrazise de faptul că imediat ce situaţia i-a fost semnalată, a chemat la Stânca mai mulţi angajaţi ai Primăriei şi un excavator cu care mâlul a fost degajat, inclusiv din curtea bisericii.

UPDATE: Primarul Ştefănel Rusu a revenit cu precizări după apariţia articolului şi a susţinut că drumul reclamat de cetăţeni este naţional, ca atare ar trebui să fie îngrijit de Secţia Drumuri Naţionale, nu de Primărie. "Noi nu putem interveni să le facem noi şanţuri. Azi am mers acolo cu buldo pentru că am luat legătura cu cei de la Drumuri Naţionale şi ei ne-au rugat să facem ce putem pentru că ei plecau într-o altă zonă cu probleme. Însă responsabilitatea nu este a noastră", a declarat Ştefănel Rusu.










 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce să cumperi o boxă portabilă dacă ai deja un sistem audio acasă: avantaje la care nu te-ai gândit

Thursday, 16 July 2026

O boxă portabilă nu vine să înlocuiască sistemul audio pe care îl ai, ci să completeze tot ce îți oferă acesta. Îți permite să iei sunetul cu tine în bucătărie...

Doliu în Biserică: Starețul unei cunoscute mănăstiri a plecat la Domnul, în urma unui stop cardio-respirator - FOTO

Thursday, 16 July 2026

Părintele protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani, din județul Neamț, a trecut la Domnul în această după-amiază de 16 iulie. Potrivit primelor informații, părin...

Șef nou la o instituție care coordonează și sucursala de la Botoșani!

Thursday, 16 July 2026

Un inspector de trafic rutier a fost numit la începutul lunii iulie 2026 în funcţia de inspector-şef teritorial al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I...