Gospodărie incendiată de un necunoscut!

Un bărbat din satul Miron Costin, comuna Vlăsineşti, şi-a văzut în această dimineaţă averea ameninţată de flăcări, după ce acoperişul unui adăpost de animale a luat foc.

Puţin înainte de ora 05.00, acesta a fost trezit din somn de un vecin, care a observat incendiul. Speriat că flăcările s-ar putea extinde şi la celelalte clădiri din curte, proprietarul a solicitat ajutorul pompierilor.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu o autospecială cu apă şi spumă.

La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau gardul din lemn şi acoperişul adăpostului de animale, construit din stuf. Incendiul a fost stins înainte de a provoca pagube materiale însemnate.

S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 200.000 lei.

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul a fost provocat cu intenţie de o persoană necunoscută.

Cazul a fost preluat de poliţişti.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

UTA Arad şi FC Botoşani au remizat, scor 2-2, în Cupa României!

astăzi, 07:28

FC Botoșani a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul susţinut, marţi, în compania echipei UTA, în etapa a doua a grupei A a Cupei României. Pentru FC Botoşani au marcat...

Cum se rezolvă problema cu salariile mici

astăzi, 07:15

Un prieten s-a dus la psiholog deoarece credea că are un picior mai scurt. Psihologul l-a lămurit că celălalt picior este mai lung... Acum e fericit! La fel e și cu pensiile, și cu salariile:...

Calendar ortodox 28 octombrie - Sf. Ier. Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soţia sa, Neonila, şi cei 7 fii; Sf. Cuv. Ştefan Savaitul; Sf. Ier. Firmilian, Episcopul Cezareei Capadociei

astăzi, 07:00

Sfântul Iachint s-a născut în secolul al 14-lea. A urmat înaltele şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol, alături de Sfântul Gr...