Ginerele preşedintelui Traian Băsescu, urmărit penal pentru fals şi înşelăciune!

Ginerele preşedintelui Traian Băsescu, urmărit penal pentru fals şi înşelăciune!

   dcnews.ro

Ginerele preşedintelui Traian Băsescu, Radu Pricop, este urmărit penal pentru fals şi înşelăciune de procurorii de la Parchetul instanţei supreme, fiind suspectat de fals şi înşelăciune, într-un dosar privind restituirea unor proprietăţi, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii PICCJ.

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), în acest dosar a fost începută urmărirea penală cu privire la fapte în 11 aprilie, iar în 26 mai a fost dispusă urmărirea penală şi cu privire la Radu Pricop. Sursele citate au precizat că alături de ginerele preşedintelui, în dosar sunt vizate alte 11 persoane.

De asemenea, în dosar este implicată şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, potrivit reprezentanţilor PICCJ, care este parte civilă.

Sursa: Mediafax

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

astăzi, 18:25

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...