Gigi Becali vrea să dea o lege pentru Adrian Năstase

  Deputatul Gigi Becali promite că va promova o lege prin care fostul premier Adrian Năstase, proaspăt eliberat din penitenciarul Jilava, unde a ispăşit o pedeapsă de aproape nouă luni de zile, să aibă drepturi electorale.
 
Întrebat care va fi parcursul politic al fostului premier, Becali spune că, din cauza retragerii drepturilor electorale, acesta nu va putea candida în următorii ani, motiv pentru care trebuie dată o lege de amnistie.
 
"Parcursul politic poate fi numai într-un singur sens. Domnia sa, printr-o hotărâre i s-a luat dreptul de a alege şi de a fi ales, deci dânsul nu poate să candideze numai dacă dăm noi aici o lege de amnistie, că aşa i se şterge şi pedeapsa asta complementară. Mi se pare că există o lege din asta, iniţiată de vreo şapte-opt luni de zile pe la Senat, stagnează pe acolo. Este posibil s-o promovăm în următorii 1-2-3 ani şi probabil domnul Năstase va putea fi ales peste trei ani. Deci sunt sigur că în maxim trei ani se va da o aşa lege, o s-o dăm. Dacă nu, o promovez eu pentru domnul Năstase", a declarat Becali, citat de Gandul.info.
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...