Ghișeul unic de la Spitalul Județean s-a deschis! Vezi tarifele! FOTO

Ghișeul unic de la Spitalul Județean Mavromati pentru eliberarea fișelor medicale necesare obținerii permiselor de conducere pentru toate categoriile, permiselor de port-armă, pentru angajare studenți, fișe MapN și MAI, a devenit funcțional de luni.


"Este un program bine stabilit. O persoana desemnata va insoti pe cel care are nevoie de fisa medicala la toate cabinetele, pentru a fluidiza activitatea. Este si in beneficiul persoanelor, pentru a nu pierde timp asteptand pe la fiecare cabinet. Preturile vor fi mai mici decat celelalte oferte aflate pe piata, accesibile populatiei judetului Botosani. Ne dorim ca un numar cat mai mare de persoane sa acceseze serviciile noastre si daca va fi cazul vom suplimenta personalul", a declarat Ioan Asaftei, purtator de cuvant al Spitalului Judetean, care a adaugat ca pretul pentru o fisa medicala pentru permisa auto va fi 70 de lei, iar pentru port-arma va costa 75 de lei.







Ghișeul va avea un orar de funcționare de luni până vineri, în intervalul 12.00-14.00, la parterul unității, lângă registratură.

"Este foarte bine ca s-a deschis acest ghiseu pentru ca nu mai mergem pe la alte unitati, este mai benefic. Am venit sa-mi fac fisa medicala pentru o categorie pentru permisul auto. Mi-au spus niste colegi sa vin la Spitalul Judetean ca s-a deschis acest ghiseu", a declarat un botosanea prezent la ghiseul unic de la spital.

Deschiderea acestui ghișeu este una dintre măsurile luate de șefii de la Mavromati pentru creșterea veniturilor.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO

astăzi, 17:53

Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...

Un român este pentru a patra oară patronul celui mai bun restaurant italienesc din Marea Britanie!

astăzi, 17:26

"Unul dintre secretele mele este cuptorul de pizza adus direct de la Napoli și construit în stil tradițional, exact cum se face în sudul Italiei. Însă lumea apreciază foarte...

Botoșănenii au la dispoziție automate pentru achiziția tichetelor de călătorie pentru transportul public! UNDE sunt amplasate

astăzi, 17:03

Începând de marți, 10 noiembrie 2026, botoșănenii au la dispoziție mecanisme moderne și rapide pentru achiziționarea unui bilet de călătorie pentru mijloacele de transport în...