GHIORGHITA: "Prefer sa supar un ministru decat sa ne injure atatia oameni si parinti!"

Ministrul Educatiei este principalul vinovat pentru ceea ce se intampla la ora actuala in invatamant, spune viceprimarul Florin Ghiorghita, care condamna lipsa de reactie a lui Daniel Funeriu fata de situatia in care se afla de aproape doua saptamani profesorii din judetele Botosani si Suceava.

Florin Ghiorghita spune ca este un abuz din partea ministrului ca dupa atatea zile in care dascalii au iesit in strada si si-au cerut salariile, si dupa ce autoritatile locale si Inspectoratul Scolar au trimis toate documentele la nivel central, acesta sa nu iasa public si sa nu isi asume raspunderea pentru situatia din cele doua judete.

"Din punctul meu de vedere, ca ministru fiind, sa ai doua judete in care ai de noua zile greva si invatamantul botosanean si sucevean putem sa spunem ca nu a functionat deloc in cele doua saptamani sau, ma rog, a functionat doar la 30% din capacitate, inseamna ca ai o problema mare tu, ca si ministru. Ori trebuia, din punctul meu de vedere, sa faca o vizita in teren, o deplasare, sa vada, daca el nu stie pana la ora actuala care sunt problemele in invatamantul din Botosani si Suceava. Poate nu a studiat documentele care i-au fost trimise atat de la Inspectoratul Scolar, cat si de la Primarie si de la scoli, de la sindicate, dar daca a citit aceste documente si nu ia nicio masura inseamna ca este un abuz clar al ministrului, in primul rand, si al ministerului de resort", a declarat viceprimarul Florin Ghiorghita.

Viceprimarul sustine ca Ministerul Educatiei a stiut inca de la inceputul anului care este necesarul de fonduri pentru acoperirea salariilor profesorilor pentru intreg anul, inclusiv faptul ca trebuie bani si pentru plata drepturilor castigate in instanta si pentru care exista hotarari definitive si irevocabile.

"Il consider principalul vinovat pentru ceea ce se intampla la ora actuala in invatamant. Se stia de mult timp ca s-au castigat acele hotarari judecatoresti, deci nu numai de luna aceasta, noi am facut cererile pentru necesar foarte bine fundamentate, pentru alocarile bugetare de la Ministerul Educatiei si Ministerul de Finante pentru profesori, in asa fel incat sa le ajunga banii pentru anul in curs. Nu s-au facut aceste alocari bugetare poate si pentru faptul ca nu sunt bani, dar macar vino si explica oamenilor, da-le o sansa. La ora asta nu poti sa spui ca nu ai stiut, ca stai ca mai asteptam cinci zile ca sa trecem in luna urmatoare, ca eventual sa dam banii din trimestrul celalalt, cand la fel vor aparea aceleasi probleme, daca nu se iau masuri la nivel de Guvern si la nivel legislativ, pana la urma", a precizat viceprimarul Florin Ghiorghita.



Acesta sustine ca cineva din Minister va trebui sa plateasca pentru ceea ce s-a intamplat in ultimele zile, chiar daca acesta va fi insusi ministrul Daniel Funeriu.

"Prefer sa supar un ministru, care sper ca ar intelege, pana la urma, motivele reale de suprare si ale oamenilor si ale noastre, decat sa ne injure si sa suparam atatia oameni si parinti, pentru ca pana la urma, din punctul meu de vedere, un ministru nu isi face bine treaba. Degeaba invinovatim pe plan local prefect, primar, inspector scolar general. Toate documentele si toate acestea au fost aduse la cunostinta ministrului si trebuia sa ia masuri pana acuma. Daca nu, sa isi asumea raspunderea public pentru chestia aceasta. Daca cineva nu-si asuma raspunderea din Minister, poate ministrul nu a stiut, sa spunem, cu toate ca ar trebui sa fie pus la punct cu toate treburile din teritoriu, poate e vinovat un secretar de stat, dar cineva trebuie sa isi asume raspunderea pentru ceea ce se intampla si inclusiv ministrul, s-ar putea discuta pana la urma si de o inlocuire a lui, este o problema a invatamantului pe care il reprezinta si trebuie sa stie de lucrul acesta. Noi suntem judecati la nivel local si de electorat si de lege, noi daca gresim platim, si ei daca au gresit sa plateasca, indiferent despre cine este vorba, indiferent cum il cheama", a conchis Ghiorghita.

Joi a fost a noua zi de proteste la Botosani, sute de dascali adunandu-se in fata Prefecturii si a Primariei si cerandu-si salariile pe luna februarie, salarii care trebuiau platite inca de pe data de 9 martie.

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...