Ghiorghiță: "Eu aș propune să acordăm titlul de cetățeni de onoare domnilor Iftime și Șfaițer"
Stiri Botosani Thursday, 30 May 2013 ActualitateDe asemenea, în opinia lui Ghiorghiță, cei care ar trebui să primească titlul de cetățean de onoare al municipiului Botoșani ar trebui să fie finanțatorul și președintele FC Botoșani, și nu fotbaliștii.
În urmă cu câteva zile, primarul Ovidiu Portariuc a lansat ideea acordării titlului de cetățean de onoare jucătorilor sau căpitanului echipei.
"Eu aș propune să acordăm titlul de cetățeni de onoare celor care s-au ocupat în mod deosebit de destinele acestei echipei, a finanțatorilor și a președintelui acestei echipe. Mă refer la domnul Iftime, care este patronul unei societăți care creează sute de locuri de muncă, care duc până la urmă faima municipiului Botoșani și în țară și în lume. Mă refer și la domnul Cornel Șfaițer, care chiar s-a ocupat activ de această echipă de fotbal și în mod special ținem să le mulțumim că s-au implicat și își cheltuie banii proprii și pentru că ne-au făcut să fim mândri de echipa din Botoșani. Fotbaliștii până la urmă sunt vremelnic în Botoșani, ei au fost plătiți pentru a face această performanță, nu știu neapărat câtă calitate fotbalistică au unii sau alții, dar cred că oamenii care investesc în fenomenul acesta chiar merită titlul de cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani", a spus Florin Ghiorghiță.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!
Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...
Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)
Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...
Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)
Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.75 secunde