Ghiorghiță, către Huncă: "Să ne spuneţi dacă există o incompatibilitate între dumneavoastră şi soţul dumneavoastră"

Consilierul local Florin Ghiorghiță a criticat, joi, în cadrul ședinței de Consiliu Local, faptul că 90% dintre fondurile alocate pentru investiții în unitățile de învățământ din municipiul Botoșani au fost direcționate de Executivul Primăriei către Liceul cu Program Sportiv.

Ghiorghiță a spus că nu este normal ca din bugetul total pentru partea de investiții, care este de 4 miliarde de lei, 3,5 miliarde să fie dați unei singure școli.

"S-au alocat peste 3,5 miliarde lei vechi, în condiţiile în care total buget reprezintă undeva 90% din total investiţie în şcoli. Doamna Huncă, să explicaţi profesorilor, elevilor şi directorilor cum un liceu cu program sportiv ia o investiţie a Primăriei de peste 90% din total buget investiţii în şcoli, pentru construirea unei biblioteci sau mansardări, nu a unui teren de sport pentru ca elevii să facă performanţă. Ar trebui să mai dăm la Colegiul Național "Mihai Eminescu" bani pentru un atelier mecanic, la Colegiul Național "A.T Laurian" eventual pentru un teren de sport pentru lupte. Să ne spuneţi dacă există o incompatibilitate între dumneavoastră şi soţul dumneavoastră, care este director la Liceul Sportiv", a spus Florin Ghiorghiţă.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la agricultură la silvicultură: Familiile din spatele RodBun se duc spre investiţii în păduri!

Saturday, 11 April 2026

Grupul RodBun – investiţiilele sunt răspândite în mai multe localităţi din judeţele Iaşi, Botoşani, Galaţi şi Vaslui - cu 400 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 700 de ...

VIDEO - Rugăciune pentru toți ”dascălii care, prin talentul lor, reușesc să schimbe destinele copiilor”!

Saturday, 11 April 2026

Sunt talentate, sunt frumoase și sunt olimpice. Au parte de un adevărat maestru al muzicii corale, prof. Laurențiu Palade demonstrând că dirijorul nu este doar un instructor tehnic, ci un f...

VIDEO - Fermierii români care, noaptea trecută, ”au dat foc la 40.000 de euro”!

Saturday, 11 April 2026

E realitatea unei nopți de primăvară în care temperaturile au scăzut sub zero. Iar fermierii clujeni au decis să își salveze livada de cireși, aflată la un pas de a fi distrusă de...

-->