Gheorghe Iavorenciuc, la un pas de a-și pierde mandatul de consilier local!

Gheorghe Iavorenciuc, la un pas de a-și pierde mandatul de consilier local!

   Gheorghe Iavorenciuc

Gheorghe Iavorenciuc este la un pas de a fi exclus din partidul Ecologist Român, ceea ce înseamnă că își va pierde și mandatul pe care îl are în Consiliul Local Botoșani.

Cristian Manolache, prim-vicepreședintele PER la nivel național, prezent marți la Botoșani, a declarat că Gheorghe Iavorenciuc are idei diferite față de cele ale partidului, de aici apărând și unele divergențe, iar cei care nu merg pe aceeași linie cu PER-ul nu își au locul în rândurile membrilor săi.

“Domnul Iavorenciuc are o parte rebelă mai dezvoltată, are o încredere deplină în dânsul că tot ceea ce spune bun. Când vorbim de echipă, de anumite directive, de anumite linii, trebuie să ne consultăm cu toții. El are niște idei mărețe, dar nu prea reprezintă ceea ce spune. Până la urmă dacă era vreun geniu luam în considerare ceea ce spunea, dar din păcate nu a confirmat lucrul acesta. Am avut o întrevedere cu dânsul și de atunci am zis că va fi o problemă și am avut dreptate. Încă nu l-am exclus și nu i-am retras sprijinul, dar este o chestiune relativă de timp. Se vor rezolva și problemele acestea. Dânsul intenționa să aibă o funcție la nivel central, dar numai dânsul vroia. El a vrut un legământ total cu funcția respectivă. Cine nu intră în lina partidului și nu lucrează pentru dezvoltarea organizațiilor înseamnă că nu e compatibil cu noi", a declarat Cristian Manolache, prim-vicepreședinte PER.

Acesta a mai precizat că în perioada următoare va mai avea o discuție cu Iavorenciuc, și “dacă nu revine la matcă ca albina la stup, să facă ce vrea dânsul. Poate are o altă orientare.", a conchis Manolache.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jantele și vibrațiile după montaj - ce verifici înainte să schimbi roata

Monday, 28 September 2026

Primele probleme după montajul jantelor apar uneori chiar la câțiva kilometri de service: vibrații în volan, pierdere lentă de presiune sau un zgomot pe care nu îl aveai în...

Ce câștigă, concret, o companie care alege parteneriatul cu Gruppo Damidio pentru lubrifianți Q8Oils

Monday, 28 September 2026

Gruppo Damidio, distribuitor autorizat Q8Oils în România, a construit un model de parteneriat B2B gândit exact pentru companiile cu consum mare și constant, pentru care lubrifiantul...

Experiența digitală devine la fel de importantă ca produsul oferit

Monday, 28 September 2026

Prima impresie este construită din pași foarte mici Un serviciu poate avea un design modern și, totuși, să fie greu de folosit. Problemele apar adesea în detalii: un formular care șterg...