Gheorghe Flutur, desemnat să facă lobby în Parlament pentru o regiune cu capitala în Suceava

Reprezentanţi ai partidelor politice, minorităţilor naţionale şi organizaţiilor neguvernamentale au votat, joi, un Apel pentru susţinerea înfiinţării a unei a doua regiuni în Nord-Estul României, iar senatorul PDL Gheorghe Flutur a fost desemnat să facă lobby în acest sens în Parlament.

În Apel se arată că regionalizarea este un proces necesar în actuala etapă de dezvoltare a României, dar că actuala regiune de dezvoltare Nord-Est care cuprinde şase judeţe şi care a fost şi a rămas cea mai săracă regiune a ţării şi a Uniunii Europene, cu cei peste 3 milioane de locuitori depăşeşte standardele UE (maxim 3 milioane de locuitori într-o regiune, conform NUTS), ceea ce ar duce la îngreunarea procesului de dezvoltare regională şi accesarea fondurilor europene.

În document se menţionează că în sprijinul acestei cereri, este necesar ca la crearea unei regiuni funcţionale să fie luate în considerare legăturile spaţio-structurale, culturale reale existente în acest moment între judeţele din Nord-Estul ţării, iar un al treilea considerent, dar nu cel din urmă, îl constituie componenţa etnică de o mare diversitate.

Preşedintele Asociaţiei militarilor în rezervă şi retragere, Zaharie Cojocaru, a spus că zona policentrică Suceava-Botoşani, care se constituie în această perioadă este un prim pas în realizarea acestei regiuni din nord-estul ţării.

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a propus ca preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, să preia comunicarea pe această problemă în Parlament, sprijinit de preşedintele executiv al PSD Suceava, senatorul Ovidiu Donţu, şi de preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, în timp ce autorităţile judeţene vor avea o activitate de secretariat a Comitetului de iniţiativă şi de a disemina informaţiile, propunere votată de Comitetul de iniţiativă.

"Ceea ce ne propunem este mai bine decât rămânerea într-o regiune cu şase judeţe", a spus Nechifor.

Citeste mai multe pe Mediafax

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat de 38 de ani din Botoșani și-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Cum s-a produs tragedia

astăzi, 16:00

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut după ce, în cursul zilei de sâmbătă, şi-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Prim-procurorul Parchetului...

Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!

astăzi, 14:10

Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...