Gheorghe Dinică a fost internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca
Stiri Botosani Saturday, 24 October 2009 Actualitate"A venit la noi într-o stare ce necesita măsuri de terapie intensivă. I s-au făcut investigaţii şi consultaţii, însă familia nu doreşte să facă publice amănunte despre stare sa de sănătate", au mai precizat reprezentanţii Spitalului Floreasca.
Absolvent în promoţia 1961 al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, Gheroghe Dinică este considerat unul dintre cei valoroşi actori români, cu roluri în aproape 100 de filme şi în piese montate pe majoritatea scenelor Capitalei.
Pentru prestaţiile sale cinematografice, artistul a fost fost distins cu nouă premii, printre care şi unul pentru întreaga carieră, acordat la Transilvania International Film Festival (TIFF). În 1999, a fost recompensat şi cu Premiul de Excelenţă al Uniunii Teatrale din România (UNITER), iar anul trecut a primit Titlul de Doctor Honoris Causa, din partea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC).
A lansat mai multe albume muzicale, precum "Cântece de petrecere" şi "Cântece de petrecere 2", în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!
Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...
O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!
Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.26 secunde