General chinez: "Vom apara Iranul, chiar daca vom declansa al Treilea Razboi Mondial!"
Stiri Botosani Friday, 2 December 2011 ActualitateLa scurt timp dupa anuntarea sanctiunilor impotriva Iranului, Ministerul chinez de externe a declarat ca se impotriveste acestei solutii.
China este un aliat important al Iranului, de la care cumpara petrol, iar schimburile comerciale bilaterale ajung la peste 30 miliarde de dolari anual.
Generalul Zhang Zhaozhong, profesor la Universitatea Nationala de Aparare, a declarat ca statul chinez va apara interesele Iranului, "chiar daca asta ar insemna declansarea celui de Al Treilea Razboi Mondial".
In replica, alti analisti militari spun ca aceasta situatie este totusi putin probabila.
Statul chinez nu se mai bucura de foarte mult sprijin din partea poporului, iar Iranul, la randul sau, nu-si doreste un conflict deschis, crede profesorul Xia Ming, de la Universitatea din New York.
El crede ca solutia finala in privinta Iranului va fi o "revolutie de iasomie", ca in Libia.
Pe de alta parte, China a luat pozitie si in cazul Pakistanului. Oficialii militari au inceput detasarea de trupe la granita, declarand ca "orice amenintare impotriva Pakistanului este o amenintare impotriva Chinei".
Reactia vine dupa ce 26 de pakistanezi au fost ucisi intr-un bombardament NATO, saptamana trecuta. Atacul a declansat raspunsul prompt al Pakistanului, care si-a inchis granita cu Afganistanul, blocand astfel accesul la provizii a acestei tari controlata de Statele Unite.
Si Statele Unite au trimis trupe la granita cu Pakistanul, fapt care a iritat oficialii chinezi. Ei cred ca statele occidentale doresc sa controleze Pakistanul, pentru pozitia sa strategica in Asia si declara ca statul chinez nu va accepta niciodata acest lucru.
Sursa: ProTV
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
MOBEX-26: Rezerviștii din Botoșani au ajuns la Bacău!
În aceste zile în județele Botoșani, Neamț și Suceava se desfășoară exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pent...
2,7 milioane de pensii calculate greşit. Statul vrea executări silite!
Un raport al Curţii de Conturi arată faptul că peste 2,7 milioane de pensionari ar putea avea pensiile calculate greşit. Unii pensionari e posibil să ia bani mai puţini decât li se cuvine,...
VIDEO - Recomandarea săptămânii: „3 zile în septembrie” ajunge la Cinema Unirea Botoșani!
O comedie romantică cu umor negru, prezentată în premieră mondială la Festivalul de Film de la Rotterdam (IFFR), ”3 zile în septembrie” (r. Tudor Giurgiu), poate fi viziona...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.97 secunde