GELLU DORIAN
Cititorul de poeziea aparut la Editura Convorbiri literare, din Iasi, cartea insumand 470 de pagini.
Intre sutele de pagini: un eseu despre cititorul de poezie, 306 articole despre 301 autori, recenzii aparute in revista Convorbiri literare timp de 12 ani, la rubricile sustinute de Gellu Dorian in doua etape: 1997/2001 - In acelasi raft - si 2002-2008 - Debuturi, rubrica pe care Gellu Dorian o sustine in continuare in aceeasi revista.
Noua carte a lui Gellu Dorian tinde sa devina, astfel, instrument de lucru in literatura, nu numai pentru cei interesati de poezia tanara din ultimii 10 ani, cat mai ales pentru cititorii de poezie. Pentru ca cele 470 de pagini curg fluent, fara patima, fara partinire, constituindu-se intr-un ghid literar cu ajutorul caruia cititorul patrunde in intelesurile simple sau artificial alambicate ale cuvintelor, in siretlicurile autorilor, nu putini (ii veti regasi pe un raft, la semnul minus) incercand sa piteasca in versuri ignoranta sau obraznicia.
Dar, mai ales, Gellu Dorian isi invata cititorii sa descopere poezia, chiar si atunci cand ea este turnata in forme aparent neatragatoare.
SINGURATATEA CARTILOR DE POEZIE (fragment din prefata cartii CITITORUL DE POEZIE)
Ca bibliotecar, in perioada 1979-1990, traind intre carti ca intr-o familie pe care o scoteam zilnic in gura si ochii lumii, mi-am dat seama ca, dintre toate cartile pe care le treceam prin mana, cele mai putin circulate (multe dintre ele chiar de loc) erau cartile de poezie. Rafturi intregi de carte de poezie gemeau sau dormitau ca niste morminte carora nu le aprindea nimeni lumanari; lumanarile ochilor de cititori in cazul cartilor de poezie.
Erau ravnite tot felul de carti, de la cele siropoase la cele din fondul secret al bibliotecii. Acolo ma aruncam, de regula, in acel fond, din ce in ce mai ingrosat cu numele unor poeti fugiti din tara sau intrati in dizgratia partidului comunist. Lista acelor nume era foarte lunga si plina de adevarata poezie.
Evident ca intrebarile mele, puse tot mie, ca nu puteam vorbi cu nimeni despre asa ceva, nu primeau decat raspunsul iesit din acele pagini de adevarata poezie. Acum, cand constat cam acelasi lucru, ca dintre toate cartile doar cele de poezie zac in rafturi nemiscate, intr-o singuratate de schimnici in creierul muntilor, nu ma mai intreb de ce nu sunt scoase in lume, cerute de cititori, asa cum multe alte carti sunt facute ferfenita pentru a fi uitate peste ani.
Raspunsul este acelasi si pare a fi de sute si sute de ani acelasi. Atunci, cand eram bibliotecar, si constatam, in fisele de lectura, cu indice CZU, ca volumele de poezie nu erau solicitate, ma intrebam la ce bun sa mai incerc si eu sa scriu, la ce bun sa mai citesc si eu ce altii ignora.
Dar tocmai acest lucru m-a incitat si am descoperit in lectura cartilor de poezie, lasate in singuratatea lor de cimitir de biblioteca, adevarate satisfactii si o lume careia am vrut sa-i apartin. Nu este deloc usoara singuratatea, nici cea pe care acum o traiesti, nici cea a cartilor, dar din suferintele iscate de ea s-au nascut, poate, cele mai frumoase carti ale lumii. Poezia nu indeamna la singuratate, ci incearca sa te scoata din ea, pe cele mai usoare cai, cele ale ochilor nesatiosi de lectura. (Gellu Dorian)
