Gata cu drumurile la Fisc pentru obținerea adeverinței de venit!

Botoșănenii care până acum erau nevoiți să se deplaseze până la Administrația Județeană a Finanțelor Publice pentru a obține documentul care să le atesteze veniturile, fiindu-le necesar la dosarul în vederea obținerii unui ajutor social sau a unui sprijin financiar în cadrul anumitor programe guvernamentale, nu vor mai trebui să facă acest lucru.

Potrivit noilor prevederi din Codul Fiscal, instituția care până acum solicita o astfel de adeverință de venit este cea care va trebui să obțină informațiile de la organul fiscal. Spre exemplu, pentru obținerea sprijinului financiar în cadrul Programului "Bani de liceu", părinții elevilor trebuiau să facă dovada veniturilor. Mergeau la Fisc pentru a scoate adeverința, după care o depuneau la dosarul elevului. De acum, Inspectoratul Școlar este cel care va trebui să obțină informații despre venituri de la Administrația Financiară.

"Pentru tot ce înseamnă veniturile persoanelor impozabile pentru diferite cazuri sociale instituția respectivă trebuie să solicite informații pentru toate persoanele", au precizat reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Botoșani.

Fiind o reglementare nou introdusă în legislația fiscală, foarte mulți contribuabili nu știu acest lucru, astfel că atunci când ajung la ghișeele de la Finanțe li se explică faptul că nu mai este necesar să se deplaseze pentru a solicita o astfel de adeverință.

De altfel, la ghișeele Administrației Județene a Finanțelor Publice Botoșani au fost puse și informări în acest sens, fiind menționate și instituțiile pentru care nu se mai depun cereri din partea contribuabililor de eliberare a unei adeverințe de venit la organul fiscal, fiind vorba despre Inspectoratul Școlar, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Serviciul Public Local de Asistență Socială, Casa de Pensii. De asemenea, Administraţía Judeţeană a Finanţelor Publice are încheiate protocoale şi cu mai multe primării din judeţ vizavi de modul de obţinere a acestor adeverinţe. 

Această reglementare privind colaborarea între instituţii este prevăzută în art. 69 din Legea 207/2015, care prevede că "Ori de câte ori o instituţie sau autoritate publică trebuie să soluţioneze o cerere a unei persoane fizice sau juridice, iar pentru soluţionarea cererii legislaţia specifică prevede prezentarea unui certificat de atestare fiscală, a unei adeverinţe de venit sau a unui alt document cu privire la situaţia fiscală a persoanei în cauză, instituţia sau autoritatea publică are obligaţia să solicite certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit sau documentul respectiv de la organul fiscal competent. În acest caz, persoana fizică sau juridică nu mai are obligaţia depunerii certificatului, adeverinţei sau documentului".




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Delgaz Grid: Investiții de aproape 50 milioane de lei, în 2025, în sistemul de distribuție a energiei electrice din județul Botoșani!

astăzi, 12:41

Delgaz Grid, compania de distribuţie de electricitate și gaze naturale a Grupului E.ON România, a finalizat anul trecut, în județul Botoșani, investiții de aproape 50 milioane de lei ...

Botoșănean victimă a violenței în familie: A fost omorât de femeia cu care trăia!

astăzi, 12:15

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei F.E., în vârstă de 52 de ani, din municipiul Botoș...

Copil mușcat de un câine care era însoțit de stăpân, proprietarul va răspunde în fața legii!

astăzi, 11:59

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de...

-->