Garda de Mediu Botoșani vine cu câteva precizări în întâmpinarea celor care doresc să fie informați.
Poluarea și mirosurile pestilențiale reprezintă două probleme distincte, care pot fi interconectate în anumite situații. Iată o explicație a diferențelor dintre cele două:
Poluarea – introducerea directă sau indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, poate dăuna bunurilor materiale sau poate cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime. Poluarea poate avea diverse forme, precum poluarea aerului, a apei sau solului, cauzată de emisiile industriale, deșeurile reziduale, substanțe chimice sau alte activități umane.
Disconfortul olfactiv - efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene şi internaţionale în vigoare;
Mirosurile pestilenţiale se referă la mirosurile neplăcute/dezagreabile care rezultă în mod obișnuit din descompunerea materiei organice sau a altor substanțe care produc compuși chimici volatili. Aceste mirosuri pot proveni din surse precum gunoiul, deșeurile animale, apele uzate, procesele de descompunere a materiei organice, depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor sau alte activități care produc mirosuri puternice.
Uneori, chiar dacă nu există o depăşire a valorilor limită a poluanţilor, sănătatea cetățenilor poate să aibă de suferit cu mult înainte ca mediul înconjurător să fie afectat.
Efectele imediate ale mirosurilor dezagreabile pot fi:
Disconfort: mirosurile puternice pot provoca disconfort, dureri de cap sau greață.
Iritații: mirosurile chimice pot irita ochii, nasul și gâtul.
Tocmai de aceea, începând cu luna noiembrie 2024, Garda Naţională de Mediu a stabilit o procedură pentru toate situaţiile întâlnite în teren unde comisarii constată existența unor mirosuri neplăcute, să anunţe de urgenţă Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) şi să pună la dispoziţie orice informaţii relevante privind sursa mirosurilor. Astfel, Direcțiile de Sănătate Publică vor putea lua măsuri urgente pentru a preveni efectele negative asupra sănătăţii umane.
Numai în perioada noiembrie – decembrie 2024, Garda de Mediu a transmis 712 sesizări către Direcţiile de Sănătate Publica din ţară, sesizări în care au fost identificate amplasamente unde mirosul pestilenţial era sesizabil olfactiv.
Garda Națională de Mediu va continua să asigure controlul activităților industriale cu impact semnificativ asupra mediului, care necesită Autorizație de mediu/Autorizație integrată de mediu, control care se face cu o frecvență determinată de riscurile asociate instalațiilor, cât și a performanțelor acestora, aplicând criteriile de inspecție stabilite în statele membre UE, conform recomandărilor Parlamentului și Consiliului European.
Prin acest sistem de inspecții, se asigură o cunoaștere a surselor fixe de emisii industriale, la nivel național. Totodată, Garda Națională de Mediu participă la acțiuni pentru identificare, verificare și impunere a măsurilor legale, în cazul apariției unor de fenomene de poluare.
În acest sens, în anul 2024 au fost efectuate 1541 de controale pentru verificarea operatorilor şi amplasamentelor unde se desfăşoară activităţi cu impact asupra calităţii aerului înconjurător, fiind aplicate amenzi în valoare de 10.941.500 lei.