Gâlceava se reia în CL, pe marginea atribuțiilor viceprimarilor: "Cei din alianţa răului sunt imprevizibili", spune Portariuc!

Primarul face o nouă încercare în ceea ce priveşte repartizarea atribuţiilor către viceprimari, iar pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de miercuri va fi repus proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate al primarului municipiului Botoşani.

Acest regulament a mai fost supus o dată dezbaterii şi aprobării, dar consilierii locali l-au votat cu amendamentele propuse de viceprimarul Cătălina Lupaşcu, care nu dădeau posibilitatea primarului să delege atribuţiile după cum doreşte.

Hotărârea nu a primit însă viza de legalitate din partea Instituţiei Prefectului, motivându-se că au fost încălcate mai multe articole din Legea administraţiei publice locale.

În aceste condiţii, proiectul va fi rediscutat.

Primarul Ovidiu Portariuc se aşteaptă ca şi de această dată consilierii PNL şi PDL să se opună.

"Cei din alianţa răului sunt imprevizibili. Vin cu propuneri în afara legii, mă pot aştepta la orice din partea lor, dar asta nu înseamnă că o propunere a lor se va transforma şi în act", a spus Ovidiu Portariuc.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...