Gabriel Augustin ALECSANDRU la Gorbănești: Oamenii merită respect și asta înseamnă drumuri asfaltate și apă potabilă în comună
Stiri Botosani Monday, 12 November 2012 ActualitateGabriel Alecsandru, consilier județean și candidat pentru un mandat de deputat, i-a asigurat de tot sprijinul său în calitate de deputat pentru dezvoltarea comunei.
"Am avut o discuție cu domnul viceprimar și domnii consilieri în care am încercat să conturăm principalele priorități ale comunei pentru care mi-am luat angajamentul că le voi sprijini. Îmi pare rău că, în atâtea mandate pe care le-a avut, domnul primar de aici nu a reușit să le asigure oamenilor din Gorbănești măcar apa potabilă. Nu mai spun de drumurile care nu sunt în totalitate asfaltate deși comuna este atât de aproape de municipiul, reședință de județ. Eu vreau să sprijin comuna cu aceste investiții pentru că oamenii aceștia merită respect", a declarat Gabriel-Augustin ALECSANDRU.
Întâlnirea cu locuitorii din comună a fost binevenită pentru tânărul candidat la Parlament. Oamenii au stat de vorbă cu el și l-au asigurat de tot sprijinul deoarece vor să fie reprezentanți în Parlament de un tânăr activ și implicat în viața comunității.
"Din ce am discutat cu oamenii din comună, am observat că s-au săturat de promisiuni în van, o dată la patru ani. Oamenii vor să vadă fapte, că cel care le cere votul, vine și după alegeri la ei și stă de vorbă cu ei și face tot ce poate să le rezolve problemele. Erau bucuroși și chiar am primit felicitări pentru curajul de a candida fiind atât de tânăr. Toți m-au asigurat de sprijinul lor și îmi doresc să-i ajut. Oamenii aceștia merită respect iar asta înseamnă drumuri asfaltate, apă potabilă, într-un cuvânt condiții decente de trai Vreau ca, odată pentru totdeauna, să rezolvăm problema cu iazul de la Urlați pentru că văd că nici acum nu s-a întâmplat nimic. Oamenii se plâng în continuare că e colmatat și nu-l pot folosi. Sunt probleme cu apa potabilă în comună. Trebuie să rezolvăm aceste probleme. Oamenii de aici sunt buni gospodari și merită condiții mai bune de trai mai ales că locuiesc la doar câțiva kilometri de Botoșani", a mai spus Gabriel-Augustin Alecsandru.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Încă își așteaptă premiile! Simona Radiș, reacție dură la adresa ANS: „Bani sunt pentru altele, pentru noi nu au fost”
Botoșăneanca Simona Radiș (27 de ani), una dintre cele mai titrate canotoare ale României, a dezvăluit că, în ultimii ani, sportivii de performanță nu au primit din partea ANS banii...
Fondatorul companiei din Botoșani inclus în Top 100 cei mai admirați lideri din România!
În cadrul celei de-a 17-a ediții a Galei CEO AWARDS, organizată de Business Magazin, fondatorul și președintele Consiliului de Administrație al Electroalfa, Gheorghe Ciubotaru, a fost inclu...
16 octombrie, Ziua Mondială a Pâinii: sărbătoarea alimentului care nu lipsește de pe nicio masă românească
În fiecare an, pe 16 octombrie, lumea întreagă sărbătorește Ziua Mondială a Pâinii. Data nu a fost aleasă întâmplător: tot pe 16 octombrie se marchează Ziua Mondi...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.97 secunde