Gabriel Alecsandru, la pas prin comuna Bălușeni

Candidatul Alianței România Dreaptă la un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani, Gabriel Alecsandru, a luat la pas fiecare localitate din comuna Bălușeni pentru a sta de vorbă cu cât mai mulți oameni.

Tânărul candidat le-a explicat oamenilor că își dorește ca ei să fie reprezentați cu adevărat în Parlament, nu cum s-a întâmplat până acum cu majoritatea celor care, odată ce au obținut votul alegătiorilor, au renunțat să le mai acorde atenție.



Singura promisiune pe care Gabriel Alecsandru le-a făcut-o localnicilor din Draxini, Bălușeni, Buzieni și Zăicești a fost de a le acorda respect, aceasta însemnând că va colabora cu primarul comunei pentru a-i susține proiectele care privesc dezvoltarea localității.

“Le promit oamenilor doar ceea ce știu că pot să fac pentru că vreau să și reușesc. Oamenii vor să aibă condiții mai bune de viață. Din punctul meu de vedere, e mai bine să fac, apoi oamenii să mă judece decât să promit și să nu fac. Oamenii simt nevoia unei schimbări și vor să fie reprezentați în Parlament de un tânăr, a declarat Gabriel Alecsandru, candidat la un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani.




Oamenii s-au plâns candidatului ARD la un mandat de deputat că nu au asfalt.

Nu se poate ca într-o comună aflată la 10 kilometri de Botoșani să nu existe străzi asfaltate. Oamenii de aici merită mai mult interes din partea autorităților și vreau să –i ajut, a mai spus Gabriel Alecsandru.



Comunicat de presă

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...