Funeriu: "Cornul şi laptele" ar putea fi destinat copiilor defavorizaţi sau înlocuit cu o masă caldă
Stiri Botosani Wednesday, 30 March 2011 ActualitateFuneriu a precizat că, în prezent, copiii până în clasa a opta primesc cornul şi laptele gratis. Ministrul a precizat că trebuie analizat dacă este bine, în continuare, să beneficieze toţi copiii de program sau numai "cei mai vulnerabili".
"Foarte multă lume spune că sunt copii ai căror părinţi au posibilităţi materiale şi care nu au nevoie de un astfel de program", a explicat Funeriu. El a arătat că trebuie analizat şi dacă programul Cornul şi laptele trebuie înlocuit cu o masă caldă pe zi.
O altă decizie care trebuie luată este legată de instituţiile care vor gestiona acest program, Consiliul judeţean, Consiliul local, şcoala sau Inspectoratul şcolar.
Deputatul PDL Doiniţa Chircu a precizat că majoritatea opiniilor exprimate la dezbatere a fost că programul Cornul şi laptele este "uzat" şi "trebuie neapărat regândit".
Ea a adăugat că una dintre variante ar fi acordare unei mese calde, fie prin cantinele şcolilor, fie printr-un serviciu externalizat, menţionând că decizia ar putea aparţine consiliilor de administraţie ale şcolilor.
Mediafax
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Performanță remarcabilă în șahul românesc: La doar 12 ani, puștiul cu origini botoșănene urcă pe podiumul U16!
Aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară, s-au reunit pentru trei zile la Campionatele Naționale de Juniori și Tineret la șah rapid și blitz, com...
Ce gândește mireasa când el zice da! (Video)
- Ce gândeşte mireasa când el zice da? - În sfarsit, pot să renunţ la dietă!
Calendar Ortodox, 27 octombrie 2026: Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor; Sf. Mc. Nestor
Acest Cuvios Părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al 13-lea. Era din satul Basarabi şi a fost păstor de vite. Într-o zi, mergând prin iarba &i...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.66 secunde