Funeriu: Niciunui profesor nu i-a scazut salariul in plata, in urma Legii 63!

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat, joi seara, ca niciunui profesor din Romania, in urma intrarii in vigoare a legii Salarizarii pentru 2011, nu ii scade salariul, cu exceptia cadrelor didactice din judetele Suceava si Botosani unde au fost date sentinte de reincadrare.

"Singura posibilitate in urma careia in luna mai ar putea sa fie salariul diminuat fata de luna aprilie, ar fi daca nu ar fi facut aceasi munca. Altfel spus, daca nu ar fi avut acelasi numar de ore suplimentare. Am pregatit aceasta reincadrare extrem de minutios, toata inspectoratele scolare au verificat cazul fiecarui cadrul didactic, astfel incat sa nu-i scada salariul si pot sa va asigur de corectitudinea datelor pe care le are Ministerul Educatiei", a spus ministrul Daniel Funeriu, intr-o interventie telefonica la Realitatea Tv.

El a precizat ca salariile in sistemul de educatie sunt in plata pe noua lege inca din 5-6 iunie.

Daniel Funeriu a subliniat faptul ca salariul pus in plata, adica ceea ce intra in buzunarul profesorilor este identic.

"Niciun unui profesor din Romania nu-i scade salariul in plata, in urma legii 63", a precizat ministrul Daniel Funeriu, pentru Ziare.com.

"In mod evident datele ne arata ca nu scade salariul din luna mai, fata de luna aprilie niciunui cadrul didactic din Romania, la munca egala", a reiterat Fineriu.

Ministrul Educatiei a mai declarat ca, in eventualitatea in care exista cazuri particulare, se vor lua masuri pentru fiecare caz in parte.

Precizarile lui Daniel Funeriu vin in contextul in care sute de profesori au reclamat la Realitatea TV scaderea salariilor de incadrare. 

In luna aprilie, ministrul Educatiei preciza ca sentintele judecatoresti sunt respectate si aplicate de catre Guvern. In acest sens, ministrul Funeriu mentiona ca, pentru plata majorata a salariilor cadrelor didactice din Suceava si Botosani, cazuri in care instantele au decis reincadrarea profesorilor cu drepturi salariale majorate cu 50%, au fost majorate bugetele autoritatilor locale. In ceea ce priveste celelalte cazuri in care au existat sentinte judecatoresti, ministrul Educatiei a aratat ca diferentele dintre salariile aflate in plata si majorarea salariala decisa de instante vor fi platite conform legislatiei in vigoare incepand cu anul 2012.

La ora actuala, in Romania, exista doua tipuri de sentinte: sentinte de reincadrare – Suceava si Botosani, unde tocmai pentru ca aceste sentinte se pun in practica au existat probleme despre care stim cu totii, iar ministerul de finante a suplimentat bugetele locale. Exista si alte sentinte in drepturi banesti care sunt puse in aplicare conform legislatiei in vigoare, incepand cu anul 2012, a mai adaugat ministrul Funeriu.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Soba pe lemne - consumul real se vede după prima iarnă, nu în fișa tehnică

Tuesday, 25 August 2026

Listele de modele și procentele de randament sunt un punct de pornire, nu un calcul al facturii. În realitate, o sobă potrivită într-o casă bine izolată poate folosi mult mai puțin c...

Doi pompieri botoșăneni, în lotul României care a fost la câteva sutimi de podiumul european! (Foto)

Tuesday, 25 August 2026

La câteva sutimi de secundă de o medalie europeană! România a încheiat pe locul IV Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri, desfășurat în perioada 17–23 augu...

Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția!

Tuesday, 25 August 2026

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, dar și să-l extindă. Pavăl Holding, deținută de frații Dr...