Funeriu despre înscrierea elevilor fără bac la facultate: O iniţiativă năstruşnică, iresponsabilă
Stiri Botosani Thursday, 29 September 2011 Actualitate"Încerc să-mi ponderez cuvintele. Este o iniţiativă năstruşnică, iresponsabilă, care evident nu va avea succes. (...) Este o iniţiativă fără niciun fel de corespondent nici în Europa şi niciunde altundeva în lume. Face parte din ceea ce eu numesc, fără niciun fel de emoţie, şcolarizarea mediocrităţii. (...) Denotă modul şi gândirea în care acest minister a fost condus, având în vedere cine a iniţiat acest lucru. Trebuie să ne gândim foarte serios dacă această iniţiativă, care prevede în finalul ei faptul că statul trebuie să suporte aceste cheltuieli, nu este şi rezultatul unei cârdăşii cu cei care au fost obişnuiţi ca universităţile să fie fabrici de bani. Cred că trebuie să ne uităm foarte atenţi dacă această cârdăşie, care acum nu mai este posibilă la nivelul ministerului, nu încearcă să fie continuată la nivelul unor parlamentari", a declarat ministrul Educaţiei, într-o conferinţă de presă organizată la Universitatea Maritimă Constanţa.
Potrivit acestuia, o astfel de iniţiativă ar însemna transformarea universităţilor în centre de "educaţie remedială", aceasta nefiind misiunea universităţilor.
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a depus miercuri în Parlament un proiect ce acordă dreptul tuturor absolvenţilor care nu au obţinut notă de trecere la toate probele, dar au înregistrat o medie de minimum şapte, să se înscrie încă din această toamnă în universitatea la care doresc.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!
Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...
O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!
Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.90 secunde