Fundația Alfa, Suflet și Energie lansează cea de-a doua ediție a programului de burse private Fabrica de Excelență
Stiri Botosani Friday, 22 May 2015 ActualitateTinerii pot aplica pentru aceste burse transmițând dosarul de candidatură până la 1 iulie 2015. Regulamentul programului, criteriile de înscriere și conținutul dosarului pot fi accesate pe site-ul www.fundatiaalfa.ro. Lista bursierilor va fi publicată în luna octombrie 2015. Aceste burse sunt destinate pregătirii didactice a tinerilor, în vederea susținerii participării lor la concursuri, competiţii naționale sau internaționale, olimpiade, proiecte școlare sau educative, perfecționare și formare, achiziții materiale didactice, etc.
"Acest program ne ajută să indentificăm și să susținem tineri valoroși, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta performanțele, dar și de a se integra profesional în cadrul unei companii prin participarea la programe de internship. Prima ediție a avut un număr de 77 aplicanți și 22 de bursieri, din care 10 sunt elevi și 12 studenți sau masteranzi. Valoarea burselor pentru ediția 2014-2015 este de 5000 lei/ an pentru studenți sau masteranzi, respectiv 2500 lei/an pentru elevi. Ne așteptăm ca și în acest an programul să prezinte interes pentru tineri" - Mioara Ciubotaru, Președinte Fundația Alfa, Suflet și Energie.
Fundația Alfa, Suflet și Energie este o organizație non-guvernamentală și non-profit, cu caracter umanitar și educativ general, având ca membrii fondatori familia Gheorghe și Mioara Ciubotaru. Activitatea fundației include proiecte educaționale, sociale și culturale.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!
Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...
O nouă premieră la Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani, în regia Ellei Nistor!
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani anunță premiera spectacolului „La Lilieci” adaptare după Marin Sorescu, regia Ella Nistor programată pentru sâmbătă, 14 noiembrie...
Proiect: Bani pentru chirie și transport la jumătate de preț pentru tinerii care câștigă până la 4.000 de lei
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de aj...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.43 secunde