Frig si ninsori, de vineri!
Stiri Botosani Thursday, 9 December 2010 ActualitateJoi vremea va fi caldă. Maximele termice ale zilei sunt cu până la 10 grade mai ridicate decât în mod normal la această dată. 9-10 grade vor fi în depresiuni şi în nordul Moldovei, în timp ce în sud, în Lunca Dunării, se vor atinge şi valori de 17 grade. Dar înnorările, prezente în vestul ţării încă din zori, vor cuprinde treptat toate regiunile şi nu întârzie nici precipitaţiile: la început ploi în vest, centru, şi izolat în rest şi către seară lapoviţe şi ninsori, asociate cu intensificări ale vântului, ce se vor extinde până în dimineaţa următoare peste întreaga ţară.
În Moldova cerul se înnorează treptat în nord şi centru, dar precipitaţiile vin către seară. Noaptea în toată regiunea va ninge şi vântul se intensifică. Dar ziua va fi caldă, cu maxime peste 10 grade, chiar 12-13 grade în sud.
Vineri precipitaţiile se răresc. Mai sunt ninsori pe arii restrânse în nordul şi centrul ţării, iar în prima parte a zilei precipitaţii mixte în sud-est, unde sunt şi condiţii de producere a poleiului. Vântul suflă cu intensificări în estul ţării şi la munte. Temperaturile maxime nu mai trec de zero grade în nord şi centru, în rest maximele sunt pozitive, dar modeste, cel mult 3-4 grade în Câmpia Română şi 5 pe litoral.
Sâmbătă continuă răcirea vremii. Deşi ziua debutează cu o dimineaţă predominant însorită în toată ţara, după-amiază şi noaptea următoare în jumătatea de vest a ţării se adună norii şi ninge în Banat, Crişana şi Maramures, răzleţ şi în Transilvania şi Oltenia. În celelalte regiuni va fulgui izolat. Vântul este mai intens în Dobrogea, în prima parte a zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 7 grade în depresiuni şi 2-3 grade în Lunca Dunării.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.93 secunde