Satul Alun este unul dintre cele mai ciudate locuri din judeţul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România.
În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.
De atunci, din "satul înmărmurit", cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.
"Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara. Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii", povesteşte Gheorghe Gheorghesc, conform identitatea.ro.
Marmura de Alun este binecunoscută cioplitorilor din țară, fie că sunt constructori sau artiști. A fost folosită la construirea Casei Poporului din București, dar și pentru ridicarea uneia dintre cele două biserici din sat. Este prețuită și acum, iar artiștii spun că se poate compara cu marmura de Carrara prin granulația fină care permite o prelucrare ușoară.
În satul care moare dăinuiește însă o biserică unicat în țară și a doua din Europa. Construită în totalitate din marmură extrasă din cariera satului, biserica a fost ridicată între anii 1937 și 1939 și a costat circa 500.000 de lei. Domină satul și este singura din România ale cărei ziduri au fost realizate din prețiosul material de construcții. A fost pictată între anii 1963 și 1966.
