(FOTO) Măsuri sporite la Havârna: efectivele MAI au fost suplimentate

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști de frontieră) au fost suplimentate și acționează, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, în vederea scăderii incidenței noilor cazuri de infectare cu COVID-19 în localitatea Havârna.

„Este prematur să formulăm o concluzie viabilă într-un interval de timp atât de scurt, referitoare la reducerea numărului de infectări.

 

Ce dorim însă să evidențiem este atitudinea locuitorilor aflați în carantină, care respectă, cu conștiinciozitate am putea spune, măsurile preventive stabilite prin Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, în special în ceea ce privește distanțarea fizică și portul măștii de protecție”, au declarat reprezentanții IJS Botoșani.

Chiar dacă au mai existat cazuri de persoane care nu aveau asupra lor declarația obligatorie pe proprie răspundere cu motivul deplasării, jandarmii le-au explicat prevederile legale și importanța respectării lor, precum și consecința sancționatorie a ignorării acestora, după care le-au înmânat modele ale acestor declarații, cu recomandarea completării corespunzătoare.

”Acțiunile de control vor continua zilnic, 24 de ore din 24, până pe data de 11 februarie, la ora 21.00, când prin efortul comun al autorităților competente și al locuitorilor localității, sperăm că rata de incidență a cazurilor de infectare va scădea până la nivelul necesar pentru ridicarea carantinei și cetățenii vor putea reveni la o stare de conviețuire cât mai apropiată de normalitate”, conchid reprezentanții IJS Botoșani.





 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...

Frații Pavăl duc produsele românești în Grecia și schimbă imaginea magazinelor Praktiker!

astăzi, 11:08

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, antreprenorii băcăuani care dețin Dedeman, au început transformarea magazinelor Praktiker din Grecia. Planul cuprinde renovarea unităților, trecerea trept...