O familie cu cinci copii, cu vârste între 6 și 13 ani, din satul Poiana, orașul Flămânzi, trece prin clipe grele.
În această după-amiază, acoperișul casei în care locuia a fost distrus într-un incendiu, care s-a extins de la o magazie lipită de locuință.
Când s-a produs evenimentul, nu era nimeni acasă. Alarma a fost dată de o femeie care a observat flăcările.
„În cel mai scurt timp, au ajuns pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială cu apă și spumă, dar și colegul nostru, plutonier major Marian Covaliu, care locuiește în zonă și era în tura liberă.
Incendiul a fost stins înainte de a se extinde la bunurile din interiorul casei.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit.”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani