Dosarul vizează un contract din cadrul proiectului de modernizare a sistemului de termoficare din Botoșani.

“O să ne judecăm și se va stabili cine a greșit și cine nu. Eu sunt vinovat că am economisit 15 miliarde de lei vechi, bani publici. Adjudecarea a fost făcută la prețul cel mai mic", ne-a declarat Cătălin Alexa.
Procurorii îl acuză pe fostul viceprimar al municipiului Botoșani că, în perioada noiembrie –decembrie 2011, a desfăşurat activităţi în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor privind atribuirea de către Municipiul Botoşani a contractului "Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor - sursa şi reţele" în vederea determinării membrilor din comisie de a declara admisibilă şi apoi de a declara câştigătoare oferta depusă de S.C. INGINER CONSULTANT S.R.L. Şcheia, cunoscând faptul că societatea a fost înfiinţată de fratele său în cursul lunii octombrie 2011 şi că datele prezentate nu sunt reale, cu scopul final de a obţine pentru el şi pentru fratele său Alexa Bogdan Vasile sumele aferente acestui contract, împrejurare în care Primăria municipiului Botoşani a fost sancţionată prin aplicarea unei corecţii financiare de 100 % din valoarea contractului Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor - sursa şi reţele" pentru încălcarea de către S.C. INGINER CONSULTANT S.R.L. Şcheia a clauzelor contractuale şi de către inculpatul Alexa Cătălin Virgil a prevederilor legale privind conflictul de interese, cauzându-se prin acestea un prejudiciu bugetului Primăriei municipiului Botoşani în cuantum de 2.241.620,91 lei.
În rechizitoriul DNA se mai precizează și că Alexa a “participat la luarea deciziei, în perioada noiembrie – decembrie 2011, în calitate de viceprimar al Municipiului Botoşani şi preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor, de acordare a contractului Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor - sursa şi reţele" nr. 23289 din 02.12.2011, în valoare de 1.849.230,40 lei fără TVA, societăţii S.C. INGINER CONSULTANT S.R.L. Şcheia, cunoscând că societatea a fost înfiinţată de fratele său, iar lucrările urmau a fi subcontractate şi societăţilor deţinute de el şi fratele său, inculpatul Alexa Bogdan Vasile".